Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Oficialul Universităţii Craiova nu ştie pe ce post a jucat ultima achiziţie a echipei, dar e convins că „e un jucător pe stilul nostru”

Oficialul Universităţii Craiova nu ştie pe ce post a jucat ultima achiziţie a echipei, dar e convins că „e un jucător pe stilul nostru”

11 feb. 2026, 15:17, Superliga
Oficialul Universităţii Craiova nu ştie pe ce post a jucat ultima achiziţie a echipei, dar e convins că „e un jucător pe stilul nostru”
Foto: Sport Pictures

Universitatea Craiova l-a transferat în iarna aceasta pe Alexandru Iamandache de la CS Afumaţi. O achiziţie suprinzătoare, ţinând cont că este vorba despre un jucător care până la 26 de ani nu a debutat în primul eşalon şi nici cifrele din ligile inferioare nu sunt tocmai grozave.

Surprinzător este şi faptul că directorul sportiv al echipei din Bănie, portughezul Mario Felgueiras, nu ştie pe ce poziţie evoluează noul jucător al oltenilor. Lusitanul, care, în mod normal, ar trebui să se ocupe şi de transferurile echipei, spune că Iamandache este aripă dreapta şi a fost adus pentru că „că se potrivește stilului” Universităţii Craiova.

ProSport a anunțat în exclusivitate transferul lui Iamandache în Bănie.

Mario Felgueiras crede că Iamandache este aripă dreapta

Numai că Alexandru Iamandache a jucat cam orice, mai puţin aripă dreapta. În principal, el a fost utilizat atacant stânga sau vârf, la CS Afumaţi, dar şi la echipele la care a mai evoluat, respectiv ASU Poli Timişoara sau FC Pucioasa.

„Noi credem că Alex Iamandache va avea un context de care va profita și se va descurca. El este aripă dreaptă. Iamandache este un jucător care era de mult timp pe lista noastră. Are o calitate care credem că se potrivește stilului nostru. Avem nevoie de jucători români, jucători cu foame. Este o oportunitate pentru viața sa. Am mai avut jucători pe listă, însă este greu, pentru că avem un lot cu multă calitate, un lot echilibrat. Suntem conștienți că pot veni accidentări și suspendări. Avem nevoie de un minimum de jucători români. Doar talentul nu este de ajuns. Avem nevoie de principii și de etică. Avem nevoie de jucători care să respecte totul. Iamandache a făcut performanțe în Liga 2. Eu nu spun că un jucător este slab sau bun. Un jucător este potrivit sau nu pentru o echipă. Mulți jucători cu valoare au venit la Craiova, dar nu au făcut performanță. Nu putem spune că acei jucători au fost slabi”, a declarat Mario Felgueiras, la Fanatik.

Iniţial, Universitatea Craiova s-a înţeles cu Alexandru Iamandache pentru ca acesta să ajungă în Bănie din vară, când i-ar fi expirat contractul cu CS Afumaţi. În cele din urmă, pe ultima sută de metri a perioadei de mercato, Universitatea Craiova a ajuns la un acord şi cu clubul ilfovean pentru ca jucătorul de 26 de ani să ajungă de acum în Bănie.

În acest moment, Iamandache nu este apt pentru a debuta la Universitatea Craiova, el nefiind pus la punct cu pregătirea fizică. În plus, acuză şi o uşoară accidentare. În acest sezon, Alexandru Iamandache, jucător originar din Târgovişte, a marcat 8 goluri şi a oferit 4 pase decisive în 17 meciuri din Liga 2, pentru CS Afumaţi.