Oficialul lui U Cluj, care a fost scuipat și înjurat de Sorin Cârțu, anunță: „Nu și-a cerut scuze. Dar nu aveam așteptări”. Ce decizie a luat în privința deplasării în Bănie. EXCLUSIV

Oficialul lui U Cluj, care a fost scuipat și înjurat de Sorin Cârțu, anunță: „Nu și-a cerut scuze. Dar nu aveam așteptări”. Ce decizie a luat în privința deplasării în Bănie. EXCLUSIV
Foto Sport Pictures
  • Publicat:

Universitatea Craiova – U Cluj se rejoacă, la o lună distanță de la partida care a născut evenimente reprobabile. Sorin Cârțu a făcut un „scandal monstru”, în urma căruia a fost amendat de Comisia de Disciplină.

Jucătorii Universității Cluj s-au plâns că oficialul Craiovei i-a înjurat și agresat, iar „victima” cea mai mare a comportamentului lui Sorin Cârțu a fost Gabi Giurgiu. „Eram la lift și Sorin Cârțu a început să mă înjure cum n-am mai auzit vreodată înjurând pe cineva. Nu mi-am imaginat că un om poate vorbi așa. M-a scuipat și s-a închis ușa la lift”, a povestit directorul sportiv de la U Cluj, după acel meci.

„Cu brațele deschise sigur nu ne vor primi. Probabil va fi tensiune”

În ciuda celor întâmplate, Gabi Giurgiu spune că va face deplasarea la Craiova și pentru primul meci din play-off, partidă ce se dispută vineri. Merg la Craiova, normal. Nu am nici o problemă. Așa ar fi normal, să nu mai fie probleme, dar vom vedea”, a spus oficialul clujenilor, care se așteaptă ca evenimentele de la ultima partidă să tensioneze meciul: „Cu brațele deschise sigur nu ne vor primi. Dar sper să fie fair play și să nu fie discuții, probleme, certuri. Noi mergem doar să jucăm fotbal. Probabil va fi tensiune, deși nu aș vrea să fie”.

„Nu și-a cerut scuze. Dar nu aveam așteptări”

Directorul sportiv de la U Cluj spune că Sorin Cârțu nu și-a cerut scuze pentru comportamentul pe care l-a avut. „Nu și-a cerut scuze. N-am vorbit nici înainte, nici după. Poate că a considerat că nu e nevoie să-și ceară scuze. Dar nu aveam așteptări. Dacă era să mă sune, foarte bine, dacă nu, tot este bine. Sper doar să nu mai existe astfel de comportamente, care nu fac cinste nimănui”, a povestit Giurgiu, pentru ProSport.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Becali anunță că va face un nou partid suveranist: „va prelua mișcarea falsă a lui Simion”
Becali anunță că va face un nou partid suveranist: „va prelua mișcarea falsă a lui Simion”
Roxana Dobre i-a dat ”fatala” lui Florin Salam! Regele e devastat: a pierdut aproape tot și trebuie s-o ia de la capăt
Roxana Dobre i-a dat ”fatala” lui Florin Salam! Regele e devastat: a pierdut aproape tot și trebuie s-o ia de…
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 60 de tineri și-au pierdut viața după ce un club a luat foc
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 60 de tineri și-au pierdut viața după ce un club…
Jucătorul lui FCSB care a fost integralist cu Rapid, dar a refuzat convocarea la națională! Străinii își pun întrebări: „Este ciudat!”
Jucătorul lui FCSB care a fost integralist cu Rapid, dar a refuzat convocarea la națională! Străinii își pun întrebări: „Este…
Petrolul i-a găsit rapid înlocuitor lui Adi Mutu! Revenire de senzaţie în Superliga
Petrolul i-a găsit rapid înlocuitor lui Adi Mutu! Revenire de senzaţie în Superliga
Gimnasta din România i-a surprins pe toţi cu ce face, la aproape 5 ani de la pauza anunţată!
Gimnasta din România i-a surprins pe toţi cu ce face, la aproape 5 ani de la pauza anunţată! "Mai dau…
Rocsana Marcu, total schimbată! Cât de mult s-a îngrăşat fosta prezentatoare tv. Abia dacă o mai recunoști
Rocsana Marcu, total schimbată! Cât de mult s-a îngrăşat fosta prezentatoare tv. Abia dacă o mai recunoști
Lovitură devastatoare pentru cei care o admiră pe Ema Karter. Decizie şocantă luată de vedeta XXX
Lovitură devastatoare pentru cei care o admiră pe Ema Karter. Decizie şocantă luată de vedeta XXX
BANCUL ZILEI. Alinuța: – Mamă, dacă ai fi în locul meu, te-ai mărita cu Dorel?
BANCUL ZILEI. Alinuța: – Mamă, dacă ai fi în locul meu, te-ai mărita cu Dorel?
A fost găsit Roberto, elevul de 12 ani dispărut ieri în Galaţi. Băiatul a plecat spre şcoală, dar nu a ajuns la cursuri
A fost găsit Roberto, elevul de 12 ani dispărut ieri în Galaţi. Băiatul a plecat spre şcoală, dar nu a…
Planul secret pentru România la izbucnirea Primului Război Mondial
Planul secret pentru România la izbucnirea Primului Război Mondial
Dialog fabulos între Ion Ţiriac şi Donald Trump: Băi, Ţiriac, rămâi cu ea! Cadoul primit de miliardarul român
Dialog fabulos între Ion Ţiriac şi Donald Trump: Băi, Ţiriac, rămâi cu ea! Cadoul primit de miliardarul român
BREAKING | Doliu în sportul românesc! A murit un fost internațional de mare valoar
BREAKING | Doliu în sportul românesc! A murit un fost internațional de mare valoar
Demisie de răsunet în PSD. A anunțat personal azi, 18 martie: Mă declar învins..
Demisie de răsunet în PSD. A anunțat personal azi, 18 martie: Mă declar învins..
"L-am onorat și..." Mesajul tulburător făcut public după înmormântarea lui Răzvan. Ce spun colegii jandarmului ucis accidental la un exercțiu…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Ce ne jucăm pe GeForce Now în martie 2025
Ce ne jucăm pe GeForce Now în martie 2025
2025: Ce autovehicule sunt interzise pe autostradă?
2025: Ce autovehicule sunt interzise pe autostradă?
La ce schimbare de look a apelat Gabriela Cristea, după retragerea de la Mireasa - Capriciile Iubirii. Cum arată acum vedeta
La ce schimbare de look a apelat Gabriela Cristea, după retragerea de la Mireasa - Capriciile Iubirii. Cum arată acum…
×