Dinamo București a avut pe masă o ofertă de 1.2 milioane de euro pentru Mamoudou Karamoko, dar a decis să nu renunțe la serviciile atacantului în vârstă de 26 de ani.
Andrei Nicolescu a dezvăluit de ce fotbalistul pregătit de Zeljko Kopic nu are stabilită o clauză de reziliere a contractului și este de părere că valoarea lui se poate dubla în viitorul apropiat.
ProSport a anunțat în premieră că Mamoudou Karamoko a atras atenția peste hotare și că, astfel, e posibil să plece de la echipa antrenată de Zeljko Kopic.
Jucătorii celor de la Dinamo București nu duc lipsă de oferte în această perioadă. Andrei Nicolescu a dezvăluit că a existat o echipă care era gata să plătească suma de 1.2 milioane de euro în schimbul lui Mamoudou Karamoko. În cele din urmă, formația din „Ștefan cel Mare” a decis să nu renunțe la serviciile fotbalistului în vârstă de 26 de ani, care a marcat golul victoriei în meciul pe care „câinii” l-au câștigat în fața celor de la Universitatea Cluj, scor 1-0.
„Cred că suntem mai bine acum, pentru că putem să cerem oricât. Așa, dacă i-am pune o clauză, am fixa un preț. Am avut o ofertă de 1,2 milioane de euro pentru Karamoko și am refuzat-o.
Nu a fost scrisă, dar a fost o discuție. Mă rog și eu ca el să înțeleagă beneficiul pe care îl poate da colaborarea cu Kopic, asta cu etica muncii. Dacă înțelege etica muncii, pe care Kopic știe să o transmită extraordinar, atunci valoarea lui se va dubla. Mai are contract încă doi ani și jumătate cu noi”, a declarat Andrei Nicolescu, potrivit Fanatik.
Andrei Nicolescu a dezvăluit ce așteptări are Dinamo București de la Mamoudou Karamoko, fotbalist evaluat în acest moment de către platforma de specialitate Transfermarkt la suma de 550.000 de euro. Oficialul din „Ștefan cel Mare” speră ca fotbalistul să își atingă adevăratul potențial și să aibă parte de evoluții bune și constante în tricoul echipei pregătite de croatul Zeljko Kopic.
„Dacă îl ascultă pe Kopic, va ajunge la cel mai bun nivel. Are un talent foarte mare. Sper ca acesta să fie primul semn, să se consolideze relația. El este un jucător foarte talentat, nu și-a arătat potențialul. După un meci bun urmau meciuri mai puțin bune. Nu a fost constant. E un jucător care avea potențial de Premier League când era tânăr”, a mai precizat oficialul din „Ștefan cel Mare”, la Prima Sport.