Giovani Becali a fost cel care a aruncat „bomba” și a anunțat că antrenorul lui CFR Cluj, Daniel Pancu, urmează să plece la Rapid. Acum, tehnicianul a reacționat.
„Pancu merge la Rapid. Nu pot să spun mai multe. Eu îi respect și pe Neluțu Varga și pe Dan Șucu și nu vreau să discut mai multe. E o alegere pe care Daniel Pancu a făcut-o cu inima”, a spus acesta, la Fanatik.
Mai apoi, Victor Angelescu a negat vehement cele spuse de Giovani Becali. „Nu doar că nu am negociat nimic cu Pancu, dar nu am inițiat discuții cu nici un antrenor, deci nu aveam cum să ajungem la nici un acord, din moment ce n-am vorbit cu nimeni”, a spus acționarul Rapidului, potrivit Golazo.
Zvonul l-a supărat pe Ioan Varga, patronul lui CFR Cluj spunând că are o înțelegere verbală cu tehnicianul, dar Pancu afirmă că nu este nimic adevărat privind un acord între el și Rapid. Tehnicianul a precizat că este concentrat pe activitatea din Gruia.
„Nu am discutat absolut nimic cu cei de la Rapid. Mai am trei meciuri foarte importante și mă gândesc doar cum să le câștigăm. Primul este cu o echipă pe care încă n-am reușit să o învingem. Eu la asta mă gândesc acum”, a spus Pancu, pentru ProSport.
Antrenorul spune că se simte foarte bine la Cluj și la CFR și lasă de înțeles că nu și-ar dori să plece.
„Mă simt minunat aici. Repet, mi-nu-nat! Îmi place orașul, se aseamănă cu Iașiul meu, clubul îmi place foarte mult”, a mai spus antrenorul.
Totuși, Pancu nu știe cum ar putea să decurgă colaborarea cu Marian Copilu. Antrenorul spune că lucrurile s-au schimbat de când a avut discuția de principiu cu Ioan Varga și afirmă că trebuie să aibă o discuție cu noii conducători, pentru a vedea ce urmează să se întâmple și dacă sunt compatibili.
„Eu am vorbit ceva cu patronul echipei, dar atunci era o altă conducere. Pe noii conducători nu îi cunosc și va trebui să avem o discuție, cu toții, la o masă. Până nu o să vorbim, nu pot să spun nimic. Vom avea o discuție și voi vedea care va fi traiectoria mea”, a mai spus Daniel Pancu, pentru ProSport.