„Numai așa o să îi spun!”. Ce poreclă va primi Gigi Becali dacă va reuși să-l vândă pe Andrea Compagno pe 3 milioane de euro

„Numai așa o să îi spun!”. Ce poreclă va primi Gigi Becali dacă va reuși să-l vândă pe Andrea Compagno pe 3 milioane de euro
Stefan Calin Panoiu si Andrea Compagno in meciul de fotbal dintre FCSB si Rapid Bucuresti, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, duminica 6 noiembrie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Vivi Răchită, fostul jucător din Ghencea, crede că Gigi Becali exagerează când vine vorba de prețul de transfer al lui Andrea Compagno.

FC U Craiova 1948 a anunţat, pe 29 august 2022, că a ajuns la un acord cu FCSB privind transferul atacantului italian Andrea Compagno la echipa bucureşteană pentru suma de 1,5 milioane de euro şi 10% dintr-un viitor transfer.

Andrea Compagno şi-a început cariera la Catania, după care a mai jucat la Due Torri, Pinerolo, Torino, Argentina, Borgosesia, Nuorese şi Tre Fiori (San Marino), de la care a ajuns la FC U Craiova.

„Numai așa o să îi spun!”. Ce poreclă va primi Gigi Becali dacă va reuși să-l vândă pe Andrea Compagno pe 3 milioane de euro

Compagno a marcat 26 de goluri în 60 de partide jucate pentru FC U Craiova, dintre care 17 goluri în 34 de jocuri în prima ligă a României.

Vivi Răchită și-a dat cu părerea despre acest posibil transfer.

„Gigi Becali a găsit vârful pe care l-a căutat de când a intrat în fotbal. Dacă va fi vândut pe cel puțin 3 milioane de euro, eu o să îi spun lui Gigi Becali numai «Maestru al transferurilor» de aici încolo”, a spus Valeriu Răchită, potrivit Sport.ro.

8 goluri a marcat Compagno pentru FCSB în acest sezon al Superligii. Andrea Compagno s-a ales cu peste 10 copci după teribila accidentare suferită în partida cu Chindia, atunci când s-a lovit cap în cap cu Darius Olaru. Ambii au ajuns la spital după această confruntare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]