„Nu-i aşa că sună mai frumos Steaua – Manchester United decât CSA – Muscelul Câmpulung?”. Răspunsul lui Mihai Morar pentru un suporter care l-a acuzat de ipocrizie pentru cum a numit echipa lui Gigi Becali

„Nu-i aşa că sună mai frumos Steaua - Manchester United decât CSA - Muscelul Câmpulung?". Răspunsul lui Mihai Morar pentru un suporter care l-a acuzat de ipocrizie pentru cum a numit echipa lui Gigi Becali
SURSA FOTO: FOTOMONTAJ PROSPORT

Mihai Morar (43 de ani), cunoscutul realizator de televiziune și de radio, a intrat într-o dispută online cu unul dintre susținătorii CSA Steaua București.

Morar a celebrat remiza obținută de roș-albaștri cu Olympiacos, 0-0, care i-a dus cu un pas mai aproape de primăvara europeană. Însă, atunci când a identificat echipa finanțată de Gigi Becali, el a folosit numele formației din Liga 2.

Mihai Morar a dezvăluit „meciul” pe care l-a avut pe Instagram, cu un internaut, după ce a numit-o Steaua pe FCSB

Scandalul CSA Steaua vs. FCSB continuă să acapareze tot mai multe persoane mediatice din România, iar ultimul nume care a fost tras la răspundere pentru opinia sa este Mihai Morar, cunoscutul realizator de televiziune și de radio.

Cu puțin timp înainte de partida FCSB – Olympiacos 0-0, Raul Rusescu a ținut un discurs manifest și a explicat de ce atât el, cât și alte persoane publice, precum Mircea Lucescu, au tot dreptul să o identifice pe echipa finanțată de Gigi Becali drept Steaua București.

Iar după fluierul final al confruntării menționate, care a transformat-o pe FCSB, în proporție de 98%, în echipă calificată în primăvara europeană, în horă a intrat și Mihai Morar.

Acesta din urmă a celebrat rezultatul important bifat de roș-albaștri prin intermediul unei povești pe care a distribuit-o pe pagina sa de Instagram.

Aveam nevoie de asta. FCSB e Steaua. Și Steaua e România. Măcar cu fotbalul vom fi la primăvară în Europa”, a scris Mihai Morar, adăugând și o imagine din timpul partidei de pe Arena Națională.

Imediat după, realizatorul TV a fost luat la rost de un internaut, printr-un mesaj privat. Însă, Mihai Morar a decis să facă publică scurta discuție pe care a avut-o cu utilizatorul, fără a-i dezvălui identitatea.

Justiția din țara asta europeană pe care o vrem toți a hotărât că FCSB nu e Steaua… Vrem respect, vrem Europa și valorile ei, dar refuzăm să respectăm o hotărâre judecătorească. Cam multă ipocrizie”, a fost mesajul pe care l-a primit realizatorul TV.

Răspunsul lui Mihai Morar

Răspunsul lui Mihai Morar nu a întârziat să vină și, așa cum am precizat deja, acesta a fost făcut public prin intermediul unei alte povești postate pe pagina de Instagram a realizatorului TV:

Sportiv, FCSB e Steaua. Legal, FCSB nu are voie să folosească însemnele Steaua. Dar nimeni nu îi interzice lui Lucescu (n.r. – Mircea Lucescu a spus că o va numi Steaua pe FCSB indiferent de deciziile instanței), un suporter ca mine, unei galerii. Și pentru mândrie națională, nu-i așa că sună mai frumos Steaua – Manchester United decât CSA – Muscelul Câmpulung? Seară bună și ne vedem în primăvara europeană”, i-a răspuns Mihai Morar internautului.

SURSA FOTO: instagram.com/mihaimorar/

FCSB o va întâlni pe Mancheter United, la București, în ultima etapă din faza principală a Europa League, pe 30 ianuarie 2024, de la ora 22:00. Până atunci, roș-albaștrii vor mai da piept în cupele europene cu Hoffenheim și Qarabag. Ambele partide sunt programate în deplasare, pe 12 decembrie, respectiv, 23 ianuarie, de la orele 19:45.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania