Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Ultimele informații despre lucrările la noul stadion Dinamo: a venit decizia în legătură cu lojile asociației lui Nicolae Badea!

EXCLUSIV Ultimele informații despre lucrările la noul stadion Dinamo: a venit decizia în legătură cu lojile asociației lui Nicolae Badea!

Catalin Muresanu
Ultimele informații despre lucrările la noul stadion Dinamo: a venit decizia în legătură cu lojile asociației lui Nicolae Badea!

Lucrările de demolare la stadionul Dinamo urmează să intre în „faza 2”, asta după ce, după două luni de la startul șantierului -19 ianuarie- au fost puse la pământ rotonda din „Ștefan cel Mare”, tribuna a doua în întregime, Peluza Cătălin Hîldan, punctul de control și au fost demontați trei stâlpi din cei patru ai nocturnei și tabela de marcaj.

Ce urmează în „Groapă” puteți citi în acest articol!

Lojile lui Badea nu pot fi demontate! Ce urmează să se întâmple la stadionul Dinamo

Pe 19 ianuarie, muncitorii de la BogArt, compania care a câștigat construirea Arenei Multifuncționale Dinamo, o lucrare de infrastructură sportivă în valoare de 172.000.000 euro cu tot cu TVA, au montat primele garduri în „Ștefan cel Mare”. A doua zi, într-un eveniment organizat de Clubul Sportiv Dinamo, primele urilaje „au mușcat” din rotonda stadionului.

Apoi, timp de două luni, pe rând au fost demolate fântânile, tribuna a doua, tabela, punctul de control (fosta tabelă) de la peluza Nord și Peluza Cătălin Hîldan, statuile legendare din parcul sportiv. Toate aceste demolări au făcut parte din „faza 1” și au avut termen de execuție două luni. Ultimii au fost demontați, săptămâna trecută, trei dintre stâlpii nocturnei care a fost inaugurată în urmă cu mai bune de 20 de ani. Unul dintre stâlpi va fi păstrat pentru a ilumina lucrările de construcție care vor avea loc noaptea, în timp ce tabloul, care va fi modernizat, va fi folosit pentru noul stadion.

În acest moment, constructorii se pregătesc pentru „faza 2” în care, practic, va începe și construcția noii arene. Este vorba de dărâmarea tribunei 1  pe toată latura de la Calea Floreasca și, în același timp, ridicarea zidului de sprijin care urmează să susțină clădirile aflate în imediata apropierea a arenei: de la Spitalul de Urgență Floreasca până la imobilele de pe latura menționată.

În acest sens, problema birocratică legată de lojile care fac parte din patrimoniul Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo București, „Dinamo- Badea”, așa cum este cunoscută în folclorul fanilor, încurcă desfășurarea constructorilor.

Astfel, pe 19 martie, Adunarea Creditorilor ACS FC Dinamo a avut o nouă ședință în care ar fi trebuit să ia o decizie în legătură cu cele două construcții metalice din stânga și în dreapta tribunei oficiale (nimite extinderi), care sunt prinse în actele asociației aflată în procedura de faliment și, astfel, nu pot fi demolate. Creditorii au fost invitați să voteze, în patru puncte, ce urmează să se întâmple cu lojile, după cum urmează:

  • aprobarea demolării, ridicării și transportării în vederea depozitării extinderilor tribunei oficiale;
  • avansarea sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor generate de efectuarea operațiunilor de demolare, ridicare și transportare la o altă locație;
  • aprobarea/respingerea lichidatorului judiciar de casare a extinderilor tribune oficiale;
  • aprobarea valorificării ca și deșeu de fier vechi a bunurilor mobile casate la punctul 3, repectiv componentelor metalice rezultate din dezmembrarea color două loji.

Însă votul creditorilor nu a schimbat nimic! Au prorogate punctele 1,2 și 4 și s-a respins punctul 3.

Cum încurcă cele două loji continuarea lucrărilor?

Așa cum am precizat în rândurile de mai sus ale acestui articol, constructorii noului stadion Dinamo vor demara, cât mai curând, „faza 2” a lucrărilor de demolare și construcție. Aceasta fază prevede demolarea tribunei 1, dar și a tribunei oficiale, acolo unde vor fi efectuate microforări care, dacă extensiile metalice ale lojilor care se află în partimoniul ACS FC Dinamo nu sunt îndepărtate, nu pot fi realizate.

În acest moment urmează să fie emisă Autorizația de Construcție din parte Primăria Sectorului 2 cu avizul Arhitectului Șef al Primăriei Capitalei, apoi se vor pune la punct detaliile tehnice pentru una dintre cele mai costisitoare lucrări din „faza 2”. Vorbim, practic, de trei proiecte diferite: zidul de susținere, deviere rețelei de apă care trece pe lângă bazinul de înot prin zona în care se afla tribuna a 2-a, dar și înlocuirea conductei magistrale Termoenergetica de pe latura în care este Calea Floreasca. În acest sens, în zona peluzei sud, va avea loc o răscruce a lucrărilor, iar constructorii trebuie să fixeze prioritățile. Vorbim de latura în care se vor afla sălile de sporturi ale Arenei Multifuncționale Dinamo.