Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Noul jucător al lui Dinamo, reacție fabuloasă după ce a semnat: „Doamne, unde am ajuns!”

Noul jucător al lui Dinamo, reacție fabuloasă după ce a semnat: „Doamne, unde am ajuns!”

Noul jucător al lui Dinamo, reacție fabuloasă după ce a semnat: „Doamne, unde am ajuns!”
Sursa foto: Facebook

Înaintea meciului cu Universitatea Craiova din ultima etapă a play-off-ului Superligii, Dinamo a anunțat oficial primul transfer. Cristi Mihai a semnat un transfer valabil până în 2030, declarându-se apoi încântat de această oportunitate.

Crescut de UTA Arad, tânărul de 20 de ani a avut prestații excelente în sezonul 2024-2025, sub comanda lui Mircea Rednic. „Câinii roșii” au pus pe masă 350.000 de euro pentru a-i convinge pe conducătorii „Bătrânei Doamne” să-l cedeze.

Campania de achiziții se află abia la început. După înfrângerea suferită în fața Universității Cluj, scor 1-3, Florentin Petre – cel care și-a asumat rolul de antrenor principal în absența lui Zeljko Kopic – le- a făcut o promisiune fanilor: vor fi aduși jucători care să îmbunătățească prestația echipei.

Cristi Mihai, discurs la superlativ după ce a semnat cu Dinamo

La prima sa apariție în tricoul alb-roșu, Cristi Mihai s-a arătat impresionat de tot ceea ce a găsit în Ștefan cel Mare și nerăbdător să înceapă antrenamentele alături de noii colegi. De asemenea, a dat asigurări că va munci din greu pentru a-și face loc printre titulari în cel mai scurt timp posibil și a vorbit despre echipa națională.

„De când am știut că voi semna cu Dinamo, m-am gândit: «Doamne, unde am reușit să ajung!» Mi-am propus ca, de când voi începe treaba la Dinamo, să dau totul la fiecare antrenament și la fiecare meci și să devin un om de bază.

 

Chiar am rămas surprins de absolut tot. Și de condițiile de antrenament, și de refacere, și oamenii din jurul meu. Nu știu, vreau să joc cât mai multe meciuri. Dar cel mai important vreau să prind acest Campionat European. Să joc și să demonstrez că pot fi un om de bază și la națională.

 

De mic am visat să îmbrac tricoul naționalei. Când l-am îmbrăcat pentru prima dată la Under 16 am simțit o emoție și o bucurie de nedescris. A fost ceva wow pentru mine”, a declarat mijlocașul pentru 48TV.

Antonio Luna, out de la Dinamo: „Vom analiza alte opțiuni”

În paralel cu transferurile, Dinamo se va despărți de anumiți jucători în această vară. Spaniolul Antonio Luna este unul dintre ei, ținând cont că nu a atins numărul de meciuri care i-ar fi activat automat clauza de prelungire a contractului.

„Antonio Luna avea în contract o prelungire automată dacă ar fi atins un anumit număr de meciuri. Nu l-a atins și nu mai are cum să-l atingă.

 

La sfârșitul sezonului ne vom așeza și vom discuta. Cel mai probabil, ne vom canaliza și aici spre a analiza alte opțiuni și a vedea ce mai este disponibil pe piață”, a explicat directorul sportiv Cosmin Mihălescu, la Radio Dinamo.

Parteneri
UEFA a suspendat pe viață un antrenor care filma sportivele cu camere ascunse. Ce au descoperit anchetatorii
Mediafax
Nu a luat 150.000 euro! Câți bani a primit Dumbo de fapt, de la Pro TV, pentru că a câștigat Desafio: Aventura
Cancan.ro
Pericolul ascuns din vacanțele în Egipt. Cazul fetiței care a murit după un sejur de lux și avertismentele turiștilor români
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Tonciu, senzuală în costum de baie. Imagini de senzație cu bruneta din vacanță! S-a văzut aproape tot prin bikini
Ce se întâmplă, doctore?
EXCLUSIV: Reformele și proiectele din PNRR rămân sub supraveghere până la 5 ani după ultima plată. Bruxelles-ul poate face controale, verificări și audituri
Economedia
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Râzi cu lacrimi
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Descopera.ro
MOTIVUL pentru care Amiana Păștină, femeia acuzată că și-a ucis mama, și-a pus capăt zilelor în arest. Prin ce chin trecea
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Oficial: când se lansează noul joc al seriei World of Tanks
Go4Games
Droguri ascunse în bidoane de ulei și vândute la un service auto din Iași. „Vulcanizarea” costa între 500 și 1.000 de lei
Promotor.ro