Marius Ștefănescu, fostul jucător de la FCSB pentru care Konyaspor a plătit o sumă considerabilă, trece printr-o perioadă în care nimeni nu mai înțelege nimic. Asta pentru că deși internaționalul a fost dat afară, după numai câteva luni, antrenorul are cuvinte de laudă la adresa sa.
Ștefănescu nu a fost luat în considerare pentru partea a doua a sezonului, ba mai mult, nici nu a participat la cantonamentul de iarnă al echipei aflate pe locul 13 în Superlig, iar viitorul fotbalistului este greu de anticipat în acest sezon, deoarece există anumite restricții prevăzute în regulamentul FIFA, care au impact asupra internaționalului.
Marius Ștefănescu are un contract valabil cu Konyaspor până în 2028, după ce a fost cumpărat de la FCSB în schimbul a 300.000 de euro, dar a fost dat afară după numai câteva luni, reușind să înscrie un singur gol în cele 11 meciuri jucate.
Antrenorul echipei turce, Cagdaș Atan, cel care a anunțat despărțirea „necesară” pentru club, a ținut să îl laude pe internaționalul român, dar și pe ceilalți jucători notificați de decizia oficialilor.
„Despărțirea de acești jucători (n.r. Ștefănescu, Calusic, Pedrinho și Mucahit) a fost o necesitate pentru noi. Au servit bine această echipă și le mulțumesc. Au muncit foarte mult pentru mine, nu mi-au creat niciodată probleme.
Sunt jucători cu un comportament ireproșabil și fotbaliști buni. Dar aceste despărțiri erau necesare. Le urez succes pe mai departe. Chiar o spun sincer. Sunt realmente băieți foarte buni”, a declarat Atan, citat de presa turcă.
Marius Ștefănescu, deși dat afară, nu vrea să plece de la Konyaspor, unde are un salariu anual de 440.000 de euro, conform Capology.
Potrivit DigiSport, Ștefănescu va încerca să revină în lotul lui Atan, dacă va avea ocazia. În caz contrar, internaționalul va pleca la finalul sezonului, când va putea semna cu orice altă echipă. Lucru care îi este aproape imposibil în acest moment, asta pentru că regulamentul forului internațional interzice ca un fotbalist să semneze cu un al treilea club într-un singur sezon competițional, după ce a jucat pentru FCSB (cinci meciuri în iulie), apoi s-a transferat la Konyaspor.
Iar o revenire la FCSB este exclusă, deoarece Gigi Becali nu și-l dorește la echipă, punctând în momentul în care l-a pus pe „liber” că „nu face față la nivelul pe care îl facem noi”.
Astfel, o altă variantă pentru Ștefănescu ar fi să semneze cu o echipă din campionatele care debutează dferit de cele clasice, precum cele din SUA, Australia, Japonia, Coreea de Sud și China.