Nicuşor Bancu trage tare să revină după accidentare şi debordează de optimism: „Sunt şanse mari ca România să fie la Euro 2024”

Redactor:
Cosmin Staicu
Nicuşor Bancu trage tare să revină după accidentare şi debordează de optimism: „Sunt şanse mari ca România să fie la Euro 2024”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Căpitanul Universităţii Craiova, Nicuşor Bancu, petrece în jur de şase ore pe zi la şedinţele de recuperare şi refacere, pentru a reveni cât mai repede şi cât mai puternic, după grava accidentare suferită în toamna acestui an, într-un meci cu Rapid, în Giuleşti.

„Bancone” este prezent zilnic la clinica Prokinetic, a lui Alin Burileanu, colaborator al clubului Universitatea Craiova pe parte de recuperare a jucătorilor accidentaţi şi totodată fizioterapeutul echipei naţionale a României.

Alin Burileanu apreciază că revenirea pe teren a lui Nicuşor Bancu s-ar putea produce cam în cinci lunide zile, dar decizia în această privinţă îi aparţine profesorului Mariani, cel care l-a operat, la clinica sa de la Roma, pe Bancu, în luna noiembrie.

Nicușor Bancu: „Vreau cât mai mult de muncă, pentru că vreau să revin în forţă”

Nicuşor Bancu spune că programul de recuperare şi refacere este încărcat, dar nu se abate de la el, pentru a reveni „în forţă” la antrenamentele cu mingea şi apoi în meciuri oficiale.

„A fost un an bun înainte de accidentare, dar, aşa este în viaţă, trebuie să trecem şi prin momente mai grele şi sper, ca şi după prima accidentare gravă, să revin mai puternic. Pe plan personal, sper ca familia mea să fie sănătoasă şi mă bucur că stau cât mai mult alături de ei şi încerc să recuperez momentele în care n-am avut această ocazie. Acum, după accidentare, vin la ora 9 la recuperare la Alin Burileanu, apoi merg acasă, stau puţin cu copilul, fac refacere, după aceea vin încă două ore la recuperare şi seara cad frânt, nu mai pot să fac nimic, mă odihnesc pentru a începe a doua zi în forţă din nou recuperarea.

Lucrăm în continuu, nu avem pauză deloc, după aceea trebuie să fac acasă o refecere bună, pentru a putea face faţă şi recuperării de după-amiază. Asta voi face 3-4-5 luni, cât va fi nevoie. Alin Burileanu mă ajută foarte mult, este numărul unu în ceea ce face şi îi mulţumesc şi pe această cale. Dacă nu era el, nu eram atât de sus, mai ales după prima accidentare. Vreau să fie şi acum la fel, să îmi dea cât mai mult de muncă, pentru că vreau să revin în forţă” spune Nicuşor Bancu, într-un interviu postat de clubul Universitatea Craiova.

 „Avem şanse mari de calificare la Euro”

Nicuşor Bancu este de departe cel mai prolific jucător al naţionalei României în ultimul an, cu două goluri marcate şi patru assist-uri, deşi evoluează ca fundaş stânga. „Bancone” spune că a observat o creştere în joc a echipei naţionalei, precum şi formarea unui „grup frumos”, de aceea consideră că România are şanse mari de calificare la Campionatul European din 2024.

„Mă bucur că am avut un an bun şi la club şi la naţională. Din păcate, nu ne-am realizat obiectivele, dar s-a văzut o creştere a noastră de când a venit Edi Iordănescu, chiar dacă rezultatele n-au fost bune la început. Evoluţiile au fost însă din ce în ce mai bune şi eu zic că la acest turneu final, începând cu campania din martie, vom avea şanse foarte mari de calificare, pentru că s-a creat un grup frumos şi sunt convins că sunt şanse mari să fim acolo, la Campionatul European” spune Nicuşor Bancu. Acesta şi-a expus şi impresiile de la Mondialul din Qatar: „La început le-am avut favorite pe Franţa şi Brazilia, dar apoi, văzând jocul Argentinei, merita să câştige, mai ales că Leo Messi a făcut un turneu fantastic”.

Din 2014 la Universitatea Craiova, Nicuşor Bancu a adunat 311 meciuri în tricoul alb-albastru, în care a reuşit 27 de goluri şi 45 de pase decisive, de trei ani fiind căpitanul echipei, după plecarea lui Alexandru Mitriţă la FC New York City. Bancu spune că debutul la naţională şi câştigarea Cupei României, în 2018, au fost cele mai frumoase momente ale carierei.

„Cel mai frumos moment petrecut la Ştiinţa a fost cel în care am câştigat prima Cupă a României, acela va rămâne mereu în memoria mea. Au fost importante şi celelalte două trofee, dar acela este unicat, pentru că ni l-am dorit foarte mult, după o perioadă lungă în care Craiova (25 de ani, n.r.) nu câştigase niciun trofeu. Şi debutul la naţională rămâne unul memorabil, aceste două momente sunt cele mai importante din cariera mea” a declarat Nicuşor Bancu, a cărui cotă este acum de 1,5 milioane de euro, pe Transfermarkt.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×