Invitat în emisiunea EXCLUSIV DINAMO de la ProSport, Andrei Nicolescu a vorbit despre doi dintre jucătorii de la care „câinii” au pretenția să facă diferența în noul sezon.
Andrei Nicolescu a vorbit despre doi dintre fotbaliștii din atacul echipei lui Nuno Campos de la care suflarea dinamovistă are pretenții în sezonul care urmează.
Anul trecut, Adrian Mazilu a reprezentat un pariu făcut de conducerea „câinilor”. Șefii au plătit 400.000 de euro pentru a-l transfera pe fostul golgheter al Farului de la Brighton, iar eneglezii vor mai încasa 60% dintr-o eventuală revânzare a fotbalistului în vârstă de 20 de ani.
Folosit în 15 partide, internaționalul de tineret nu a reușit să revină la forma din trecut, iar președintele „roș-albilor” i-a făcut o scurtă analiză jucătorului despre care spune că i-a trezit… „mici urme de frustrare”.
„Cu Mazilu este o speculație (n.r. Dinamo ar putea să-l împrumute în sezonul viitor). Nu avem încă concluziile antrenorului. Nu cred că se pune problema asta, dar nici nu pot să garantez.
Eu am încredere în fotbalistul Mazilu, am mici urme de frustrare pentru că el nu înțelege că mentalitatea este cea care-i va schimba cursul în cariera de fotbalist. Deși este foarte atent la ceea ce se discută în jurul lui apropo de ceea ce poate să-l ajute, încă-l văd prea relaxat.
Asta este o trăsătură pe care trebuie să o evidențiez și la jucătorii ăștia tineri care au ajuns la Dinamo. Conștientizează anumite mici detalii la care trebuie să fie mai atent, dar o face în momentul în care e în afara terenului, nu când se află pe gazon.
Adică tipologia de gândire este puțin cam relaxată. Dacă ar rămâne focusat pe acele trei sau patru chestii pe care trebuie să le schimbe la el… asta s-ar vedea în teren. Ele se văd, dar cu o secundă de întârziere, iar în fotbalul actual contează și o jumătate de secundă”, a transmis Andrei Nicolescu.
Cu șapte goluri marcate și o pasă decisivă, Mamadou Karamoko (27 de ani) a fost unul dintre golgheterii echipei sezonul trecut. Totuși, accidentările repetate l-au transformat pe atacantul francez, mai ales în play-off, într-o dezamăgire, atunci când Zeljko Kopic nu s-a putut baza foarte mult pe serviciile sale.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F03%2FDezastru-pentru-Dinamo.-A-venit-primul-diagnostic-pentru-Karamoko.jpg)
FOTO SPORT PICTURES
Președintele dinamovist crede că Mamadou are aceleași probleme precum Mazilu: este mult prea relaxat în unele momente.
„Un jucător extrem de talentat, dar puțin cam relaxat apropo de reușitele lui. Cred că se mulțumește cu prea puțin la ce ar putea să facă și să arate în fotbal. Iar această relaxare intervine după o reușită, după un gol se relaxează ca și cum ar fi golgheterul campionatului.
Cred că are foarte mult de pierdut ca fotbalist. Încerc să-l motivez glumind cu el, să-l duc în zona în care să se gândească cum ar fi dacă galeria i-ar striga mai mult numele, zone care să-l motiveze. E un băiat foarte pozitiv, însă ăsta e nivelul, gradul de suferință.
Am văzut o anumită reticiență în a forța în urma accidentărilor pe care le-a suferit. A făcut o recidivă și din momentul ăla a avut această reticiență”, a concluzionat Andrei Nicolescu.