Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Nicolae Stanciu, aproape de o revenire-șoc în Superliga! „Cel mai mare salariu din lot”

MERCATO Nicolae Stanciu, aproape de o revenire-șoc în Superliga! „Cel mai mare salariu din lot”

Cristian Hitruc
Nicolae Stanciu, aproape de o revenire-șoc în Superliga! „Cel mai mare salariu din lot”
Foto: Profimedia

Nicolae Stanciu (33 de ani) este aproape de revenirea în Superliga României și ar putea încasa un salariu uriaș la formația care a luptat pentru cucerirea titlului de campioană.

Conform informațiilor oferite de trumedia.ro, internaționalul român este dorit de Universitatea Cluj, formație care este gata să îi pună pe masă cel mai mare salariu din lot.

Nicolae Stanciu este dorit de Universitatea Cluj

Nicolae Stanciu a plecat din campionatul României în anul 2016, când a fost vândut de FCSB la Anderlecht, în schimbul sumei de 11 milioane de euro.

După ce s-a despărțit de formația din Belgia, internaționalul român a mai evoluat la mai multe echipe din străinătate, printre care se numără Sparta Praga, Al Ahli, Slavia Praga, Wuhan Three Towns, Damac, Genoa și Yingbo.

Acum, căpitanul echipei naționale a României este foarte aproape să se întoarcă în Superliga României. Conform informațiilor oferite de trumedia.ro, se pare că experimentatul jucător negociază în prezent cu Universitatea Cluj, iar la mijloc ar fi un salariu consistent și bonusuri importante.

Sursa menționată anterior mai precizează că Alexandru Chipciu a luat legătura cu Nicolae Stanciu, în încercarea de a-l convinge să accepte propunerea venită din partea ardelenilor. Totodată, Emil Boc, primarul orașului Cluj-Napoca, își dorește ca Nicolae Stanciu să ajungă sub comanda lui Cristiano Bergodi.

„Se discută intens pentru că este foarte dorit. A vorbit și Chipciu cu el. I se oferă cel mai mare salariu din lot, i se oferă și bonusuri mari. Îl dorește toată lumea, inclusiv primarul”, spun sursele pentru Trumedia.

În România, Nicolae Stanciu a jucat pentru formații precum Alba Iulia, FC Vaslui și FCSB. La naționala României, mijlocașul a bifat 87 de selecții și a reușit să marcheze de 15 ori.

Cum arată cariera și cifrele lui Nicolae Stanciu

Nicolae Stanciu a bifat cele mai multe meciuri pentru FCSB, mai exact 136, reușind să marcheze 33 de goluri și să ofere 24 de pase decisive. Când vine vorba despre echipele din străinătate, românul a adunat cele mai multe partide în tricoul celor de la Slavia Praga: 112.

  • FCSB: 136 meciuri jucate, 33 goluri înscrise, 24 pase decisive
  • Slavia Praga: 112 meciuri jucate, 26 goluri înscrise, 28 pase decisive
  • Damac: 59 meciuri jucate, 11 goluri înscrise, 15 pase decisive
  • FC Vaslui: 55 meciuri jucate, 3 goluri înscrise, 6 pase decisive
  • Wuhan Three Towns: 53 meciuri jucate, 11 goluri înscrise, 27 pase decisive
  • Anderlecht: 53 meciuri jucate, 9 goluri înscrise, 10 pase decisive
  • Alba Iulia: 34 meciuri jucate, 3 goluri înscrise, 2 pase decisive
  • Yingbo: 12 meciuri jucate, 3 goluri înscrise, 2 pase decisive
  • Al Ahli: 10 meciuri jucate, 2 goluri înscrise, 3 pase decisive
  • Genoa: 7 meciuri jucate, 1 gol înscris, 0 pase decisive
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]