Nicolae Dică și-a exprimat nemulțumirile după Petrolul Ploiești – FC U Craiova: „Nu știu de ce s-a intrat pe vârfuri!”

Redactor:
Robert Vișan
Nicolae Dică și-a exprimat nemulțumirile după Petrolul Ploiești - FC U Craiova: „Nu știu de ce s-a intrat pe vârfuri!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nicolae Dică, antrenorul echipei FC U Craiova, și-a exprimat nemulțumirile după eșecul cu Petrolul Ploiești.

Nicolae Dică și-a exprimat nemulțumirile după Petrolul Ploiești – FC U Craiova

Meciul dintre Petrolul Ploiești și FC U Craiova s-a jucat sâmbătă seară, în cadrul etapei a șasea din Superliga, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești și s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 4-3.

După această partidă, Nicolae Dică a explicat că speră să îndrepte erorile pe care echipa sa le face în compartimentul defensiv. Antrenorul nu a înțeles, însă, de ce echipa lui a intrat atât de relaxată în cadrul acestei partide. Acesta a declarat, inclusiv, că este de părere că mesajul pe care l-a transmis în vestiar nu a fost bine înțeles.

„Am primit rapid două goluri, ceea ce nu ne doream și a trebuit să schimbăm strategia față de ce pregătiserăm. În a doua repriză, am început foarte bine jocul, am pus presiune pe adversar, dar noi am fost cu ratările, ei cu golurile. Din păcate, nu am reușit să egalăm, dar este păcat că reușim să dominăm adversarul, dar facem greșeli defensive. Trebuie să lucrăm mai mult pe partea defensivă. Am primit acel gol repede și a trebuit să schimbăm ceea ce pregătiserăm. Nu știu de ce s-a intrat pe vârfuri, pentru că le-am spus toată săptămâna că am obținut două victorii ceea ce înseamnă nimic. Vom încerca ușor-ușor, am încredere în ei că putem face lucruri bune împreună. Le-am transmis că trebuie să începem tare jocul. Din păcate, nu au primit cum trebuie mesajul meu. Important e să nu ne mulțumim cu puțin.

(n.r. ce ar trebui schimbat?) Gândirea noastră trebuie să fie pozitivă, să nu ne mulțumim cu puțin. Puteam să marcăm și mai multe goluri în această seară. Îmi doresc să dăm și la poartă, pentru că nu putem doar să intrăm cu mingea în poartă”, a spus Nicolae Dică, la flash-interivul de după meci.

Robert Vișan / Redactor
Student la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării și tânăr de perspectivă în domeniu, și-a început cariera în anul 2021, fiind primit cu brațele deschise în cadrul familiei ProSport. Este pasionat în special de fotbal, handbal și tenis. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Simona Halep, în lacrimi. Veste CRUNTĂ despre campioana României
Simona Halep, în lacrimi. Veste CRUNTĂ despre campioana României
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri