Cătălin Cîrjan nu s-a mai abținut la finalul meciului cu Rapid și a taxat dur arbitrajul lui Istvan Kovacs, căruia îi reproșează că nu a dat fault în atac la golul de 2-2 al giuleștenilor.
Căpitanul „câinilor” spune nici mai mult și nici mai puțin că decizia centralului a influențat decisiv rezultatul final al derby-ului de lângă Podul Grant.
Cătălin Cîrjan a avut un discurs vehement la adresa arbitrajul lui Istvan Kovacs, după faultul în atac nesancționat la golul de 2-2 al adversarilor.
Căpitanul roș-albilor susține sigur pe el că decizia eronată a centralului a influențat decisiv rezultatul final al meciului cu Rapid.
„Este foarte greu să vorbim despre fotbal. Toți am văzut faza de la golul lor secund. E un fault clar, nu înțeleg cum… M-am uitat de 10 ori, e fault clar! Nu am ce să spun în plus. (n.r. Ce a spus arbitrul?) Că se verifică. După aceea, arbitrul a dat gol.
Am început meciul foarte bine, la fel repriza a doua. Ne-am luptat, am dat tot ce am avut mai bun și cred că acel fault a influențat jocul. Este foarte frustrant.
Până la urmă, meciul nu s-a decis pe teren, a fost decis în altă parte. Ne luptăm în continuare, dăm totul la fiecare meci. Să nu uităm că suntem și în semifinalele Cupei. Luptăm în fiecare meci”, a spus Cătălin Cîrjan, la DigiSport.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F01%2FCatalin-Cirjan-e-gata-sa-semneze.-A-ajuns-la-un-acord-%E2%80%9ENe-am-inteles-pe-sume-e-o-formalitate.jpg)
FOTO SPORT PICTURES
Cătălin Cîrjan s-a bucurat ostentativ după golul de 2-1 marcat în Giulești, însă spune că reacția sa nu a fost îndreptată spre Dan Șucu și ceilalți conducători de la Rapid, cei care nu au avut încredere deloc în el și l-au lăsat să plece.
Căpitanul „câinilor” recunoaște însă că au fost anumiți oameni de la gruparea vișinie care au fost fost împotriva lui atât timp cât a îmbrăcat tricoul Rapidului.
„(n.r. Bucuria de la gol, în fața oficialilor Rapidului) Să nu se înțeleagă că am vrut să transmit ceva către domnul Șucu. Anumiți oameni de acolo au fost împotriva mea, dar nu a fost pentru domnul Șucu”, a conchis mijlocașul lui Dinamo.