Nelu Varga este patronul de la CFR, iar Dan Șucu este acționarul majoritar de la Rapid.
Cei doi vor să își întărească echipele, iar în momentul de față se luptă pentru semnătura aceluiași fotbalist.
Sota Mino va pleca în această vară de la Hermannstadt după 3 sezoane petrecute la Sibiu. Mai concret, japonezul va pleca din postura de jucător liber de contract.
Totuși, niponul nu duce lipsă de oferte. Fotbalistul lui Marius Măldărășanu este dorit atât de Rapid și CFR, cât și de Universitatea Cluj, anunță GSP.
Nu este prima dată când giuleștenii încearcă să-l transfere pe Sota Mino. Rapid a mai avut o tentativă și în iarnă, însă s-a lovit de refuzul clubului sibian.
Marius Măldărășanu, antrenorul celor de la Hermannstadt, spunea că-i va fi foarte greu în momentul în care va pleca Sota Mino.
„(n.r. dacă există negocieri pentru Mino Sota din partea Rapidului) Mi-ar fi greu… în momentul în care ar pleca și Mino Sota, nu știm ce ne dorim cu adevărat. Eu, ca antrenor, înțeleg, suntem o echipă mică, trebuie să trăim, mai vindem un jucător – doi, dar nici așa.
Repet, nu știm ce găsim să punem la loc. Poți să aduci un jucător valoros, dar trebuie să îl integrezi, să se adapteze și acum e dificil. I-am pierdut pe Letica, Opruț, Baba Alhassan, să îl pierd și pe Sota ar fi dificil. Acum, să vedem, poate revine Opruț, ar fi bine și pentru el, și pentru noi.
(n.r. despre Opruț) Da, da, o să vină cu noi în cantonament. Deocamdată nu e nimic oficial, pentru că își dorește, nu a avut prea multe șanse acolo. Și eu, discutând cu el, îl aștept, chiar dacă nu are un ritm de competiție. Dar cu siguranță își dorește foarte mult să joace și atunci ne va ajuta sigur, sigur”, spunea Marius Măldărășanu în urmă cu ceva timp.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER