Nelu Varga a stabilit prețul pentru Meriton Korenica, unul dintre cei mai importanți jucători ai lui CFR Cluj.
Patronul formației din Gruia a transmis că mijlocașul kosovar nu va pleca în această vară decât în schimbul unei sume de două milioane de euro.
În ultimele zile, numele lui Korenica a fost asociat cu mai multe cluburi. AC Monza, FCSB și Rapid ar fi interesate de fotbalistul în vârstă de 29 de ani, însă, până în acest moment, CFR Cluj nu a primit nicio ofertă. Nelu Varga a ținut să lămurească situația și a transmis că nu este dispus să negocieze sub suma stabilită.
„Nu am primit nimic, nu ne-a căutat nimeni. Și, oricum, Korenica nu pleacă așa de ușor. Nu este de vânzare decât dacă primesc prețul corect. Adică două milioane de euro. Altfel, nu discutăm!”, a transmis patronul celor de la CFR Cluj un mesaj pentru cei interesați de jucătorul său, potrivit GSP.
Korenica este considerat de Varga unul dintre cei mai valoroși fotbaliști din campionatul României, iar CFR Cluj nu vrea să renunțe ușor la el.
„Este unul dintre cei mai buni jucători din țară. Noi am renunțat la jucătorii la care am crezut de cuviință și am adus alții mai buni. Și vom mai aduce în zilele viitoare”, a mai spus Nelu Varga.
Meriton Korenica a ajuns la CFR Cluj în vara anului 2024, după transferul de la Manisa FK. De atunci, mijlocașul ofensiv a devenit unul dintre oamenii de bază ai formației ardelene.
În tricoul CFR-ului, internaționalul kosovar a adunat 100 de meciuri, în care a marcat 24 de goluri și a oferit 16 pase decisive. În sezonul recent încheiat, Korenica a contribuit cu 12 goluri și opt assist-uri în toate competițiile.
Evoluțiile sale au atras atenția mai multor cluburi, iar cota sa de piață este estimată la aproximativ trei milioane de euro.
În altă ordine de idei, patronul din Gruia a anunțat că CFR Cluj va primi întăriri.
„Mai vin cel puțin doi atacanți. Atacanți pe bani. Eu cred că în următoarele zile vor fi toți în angrenajul echipei. Mai sunt câteva zile de cantonament și vor avea timp să se adapteze. Să înceapă munca toată lumea, să luptăm pentru calificare.
La mijloc avem jucători, nu este problema. Nici în apărare nu mai avem nevoie. Suntem full. Doar atacanții să mai vină, doi sau trei și gata”, a mai declarat Nelu Varga.