CFR Cluj a pierdut două meciuri într-o săptămână, 1-3 cu Rapid, în Superliga și 0-5 cu Tromso, în prima manșă a turului 3 preliminar din Conference League și Neluțu Varga s-a supărat pe toată lumea în Gruia.
L-a dat afară pe antrenorul portughez Antonio Folha, i-a amenințat pe jucători și, mai ales, și-a anunțat plecarea la finalul sezonului.
Finanțatorul celei mai titrate grupări din provincie chiar a indicat echipa la care vrea să se implice din vara anului următor, iar aceasta este UTA.
„Este ultimul an în care îi ajut. Las echipa la cine vrea să o ducă mai departe. Cadou. Nu vreau nici un ban. Să-i văd pe toți care se laudă că vor să o ia că sunt în stare să o ducă mai departe. Pentru că toată lumea se laudă și nimeni nu se implică.
Merg la fratele meu, Ghiță Falcă (n.r. fostul primar al Aradului, aflat în relații foarte bune cu Alexandru Meszar, cel care conduce de facto clubul de pe Mureș) care știe să ajute echipa de fotbal, nu ca Emil Boc. Doamne ajută, să duc UTA în Champions League. Vreau să investesc într-un oraș care mă vrea.
Când alții vorbesc doar să saboteze numele meu, nici o problemă, alții mă doresc. M-am supărat pe tot ce înseamnă Cluj. La anul îmi iau la revedere”, a spus Ioan Varga, pentru digisport.ro.
Alexandru Meszar a declarat că ar fi încântat de coaborarea cu omul de afaceri de la CFR Cluj, iar vineri seară pe subiect s-a exprimat și Daniel Pancu. Actualul antrenor al Rapidului a plecat cu scandal de gruparea din Cluj, jignindu-l pe Varga, dar acum i-a scos în față calitățile.
„Doamne ajută pentru publicul de aici, pentru dumneavoastră, să ajungă undeva! (n.r. Neluțu Varga) E foarte optimist, e o persoană foarte optimistă, din punctul ăsta de vedere, e numărul 1.
Nu știu, însă, cum vor merge lucrurile, căci – până la urmă – tot de partea financiară te legi. Orice echipă, dacă are parte de finanțare foarte bună, poate crește, fără finanțare nu. Publicul e cald la Arad, l-aș vedea, sincer l-aș vedea aici.
Ce atmosferă a fost și azi, mie îmi place la Arad! Știți foarte bine, îmi place cum se joacă, intensitatea și cum trăiește lumea fotbalul aici”, a declarat Pancu la conferința de presă de după meciul UTA – Rapid.
În schimb, Adrian Mihalcea nu s-a exprimat în nici un fel legat de posibilul viitor patron pe care l-ar putea avea.
„Nu știu, sunt lucruri care mă depășesc. Sunt consumat în a pregăti echipa, e treaba conducerii.
Nu știu, pe cuvânt! Nu am datele, nu cunosc situațiile, nu aș vrea să dau o părere pentru că nu ar fi una corectă”, au fost cuvintele antrenorului arădenilor.
După ce a dus-o pe CFR Cluj de pe locul 13 în Superliga până pe poziția a treia, Daniel Pancu l-a atacat pe Neluțu Varga pe tema condițiilor pe care le oferă la echipă. De ordin financiar, dar și ca infrastructură.
În replică, finanțatorul din Gruia i-a transmis, prin intermediul ProSport, că „a sărit calul” cu declarațiile.
„Mai important este că m-am supărat rău de tot pe el după ceea ce a spus. Și trebuie să știe asta! Să-și cumpere club dacă vrea să facă el regulile. Nu vii tu să-mi faci aici regulile la CFR Cluj… n-a condus până acum un club. Daniel Pancu a sărit calul în ultima perioadă și nu trebuia să facă asta. N-a luat Champions League la CFR Cluj”, a spus Nelu Varga, la acel moment.
Pancu nu i-a rămas dator lui Varga și chiar i-a răspuns printr-un derapaj verbal.
„Să fie clar. Decizia de a pleca de la CFR e luată de o lună. Mi-a plăcut mult atmosfera de acolo, dar cu anumiți oameni n-aveam cum… N-am găsit, nu știu… Chiar dacă trebuie să trăiești niște oameni zi de zi, faci niște sacrificii, dar nu poți să mergi la serviciu nefericit. Pentru mine, nu există.
Au mai fost astfel de telefoane (n.r. prin care i s-a cerut să bage anumiți jucători la CFR). Să vă spună cel care aruncă cu rahat. El m-a sunat! «Domnul rahat» m-a sunat. Dacă arunci cu rahat în mine, ce să spun? Nu mai contează…
Era clar că vor pleca jucători (n.r. de la CFR). Acum, la final, când lucrurile sunt minunate, e ușor să spui. Am văzut că a zis (n.r. Varga) că mi-a dat un Ferrari, dar mi l-a dat fără roți și fără jumătate de motor”, declara, în urmă cu aproape două luni, Daniel Pancu.