Mitică Dragomir s-a luat de Mihai Rotaru în direct: „Lasă-l în pace!”

Răzvan Lunga
Mitică Dragomir s-a luat de Mihai Rotaru în direct: „Lasă-l în pace!”
SURSĂ FOTO: SPORT PICTURES

Mitică Dragomir, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, nu s-a mai putut abține și l-a atacat pe Mihai Rotaru.

„Oracolul de la Bălcești” a decis să-i ia apărarea antrenorului Costel Gâlcă.

Mitică Dragomir s-a luat de Mihai Rotaru în direct: „Lasă-l în pace!”

Universitatea Craiova a remizat cu FCSB, scor 1-1, în a 15-a etapă din Superliga. Fanii grupării din Bănie nu sunt prea mulțumiți de rezultatele lui Costel Gâlcă.

După înfrângerea cu divizionara secundă Metalul Buzău, scor 0-1, din Cupa României, s-a discutat intens despre o posibilă plecare a tehnicianului de 52 de ani.

Costel Gâlcă are o clauză specială în contractul său. Dacă îl va da afară, Rotaru e obligat să îi plătească 500 de mii de euro.

Mitică Dragomir i-a transmis patronului de la Universitatea Craiova să-l lase în pace pe Costel Gâlcă. „Oracolul de la Bălcești” e convins că la gruparea din Bănie nu antrenorul este problema.

„Putea să fie 3-0 în prima repriză. Eu sunt bătrân în meseria asta. Îi spun eu lui Rotaru ceva: Lasă-l în pace pe Gâlcă. Nu Gâlcă e vinovat. Încă o dată vă spun. A greșit când l-a dat pe Cârțu afară. Trebuia să îl țină la club. El era meseriașul.

Ai greșit o dată, dar nu greși și cu Gâlcă. Nu-l da și pe el afară. Schimbă ceva la mijlocul terenului că ești mort. Cu piticii ăia la mijlocul terenului bate vântul. N-au substanță. A comis-o și Gâlcă dacă i-a adus el.

Dacă el a adus ce a vrut, de ce i-a ales pe aceștia? Sunt 2-3 jucători români care sunt peste toți străinii. E corectă clauza. Este înțelegerea părților. Dacă scrie în contract, dai ca popa. Cine te pune să semnezi? Sunt antrenori cu personalitate”, a declarat Dumitru Dragomir la Fanatik.

(n.r. sunteți sigur că se merge mai departe, cum a anunțat patronul?) Nu știu, nimic nu e sigur în fotbal. O să aflați. Important e să avem rezultate pozitive, să ne ducem mai departe munca. (n. r. despre clauză) Nu s-a pus problema, patronul nu mi-a spus nimic despre așa ceva. Dacă se va întâmpla, veți afla”, declara Costel Gâlcă, la DigiSport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]