A auzit ce a zis Mirel Rădoi despre ce fac bărbații adevărați și a reacționat vehement: „M-a băgat în ceață!”

A auzit ce a zis Mirel Rădoi despre ce fac bărbații adevărați și a reacționat vehement: „M-a băgat în ceață!”
Sursa: Sport Pictures

Basarab Panduru a taxat dur atât explicațiile tactice, cât și analogiile neobișnuite făcute de Mirel Rădoi, în urma partidei dintre FCSB și Oțelul Galați (4-0).

Panduru s-a declarat complet „băgat în ceață” de cele auzite. Rădoi a invocat o stare de oboseală extremă a jucătorilor după doar 55 de minute de joc, deși echipa oferise o primă repriză solidă, marcată de patru reușite.

Basarab Panduru, „băgat în ceață” de Mirel Rădoi: „Aia ce gândesc bărbaţii, aia nu am înţeles-o”

Basarab Panduru a subliniat contrastul bizar dintre eficiența campioanei FCSB din prima repriză și absența totală a șuturilor pe poartă în partea secundă, glumind pe seama faptului că jucătorii parcă ar fi băut „apă caldă” la pauză.

Mai mult, Panduru a criticat subtil afirmația făcuită de Mirel Rădoi, potrivit căreia bărbații și femeile comunică diferit, afirmând că remarca a devenit pentru el o adevărată „temă de casă” pe care trebuie să o analizeze pentru a-i înțelege logica.

„Nu te-a băgat în ceaţă cu ce zice?! Pe mine da. Multe chestii pe care nu înţeleg, a zis că 45 de minute au jucat bine, au avut intensitate, după că au fost foarte obosiţi, dar nu mi s-a părut că a fost ceva care să îmi lacrimeze ochii uitându-mă, să zici tu că după doar 55 de minute să fii obosit să nu mai faci nimic…

Dar în prima repriză cred că au băut apă calda, în repriza a doua cred că a fost rece, să nu tragi niciun şut pe poarta e ceva… De la 4 goluri în prima repriză, după nimic în a doua repriza… Dar cred că oboseala asta atât de mare după 55 de minute te-a dus în starea asta. Aia ce gândesc bărbaţii, aia nu am înţeles-o. Nici nu pot să adorm până nu rezolv asta, o iau la puricat, o analizez, e temă de casă (n.r. râde)”, a spus Basarab Panduru, conform Prima Sport.

Ce a declarat Mirel Rădoi mai exact

„(n.r. – Cât de important este pentru Ștefan Târnovanu că i-ați dat încredere la conferința de presă și l-ați titularizat?) Nu fac lucrurile astea special pentru un singur jucător. Încerc să le transmit ceea ce gândesc. Știți la fel de bine că asta este marea greşeală a bărbaţilor: spun ceea ce gândesc, femeile spun cumva la ce se gândesc”, a declarat Mirel Rădoi, la Digi Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]