Mirel Rădoi, anunț despre plecarea de la Universitatea Craiova: „Toți greșim”

Mirel Rădoi, anunț despre plecarea de la Universitatea Craiova: „Toți greșim”
Fotomontaj ProSport

După perioada zbuciumată pe care o parcurge la Universitatea Craiova, în care a avut intenţia de a părăsi echipa, Mirel Rădoi a trecut prin mari emoţii şi la meciul din Cupa României cu Sănătatea Cluj.

Oaspeţii au condus cu 1-0 la pauză şi până la urmă oltenii au revenit şi s-au impus cu 4-1, dar temerea lui Mirel Rădoi era legată că echipa sa ar fi putut intra în Cartea Recordurilor printr-un eveniment negativ: să fi primit gol din penalty de la cel mai în vârstă jucător care a evoluat într-un meci.

Mirel Rădoi: „Mă gândeam, la ce ghinion avem, că facem cumva vreun penalty şi marchează domnul doctor”

Patronul echipei de Liga 3, Aurelian Ghişa, are 61 de ani şi a intrat pe teren în finalul partidei, dar nu a atins mingea.

„Am avut mari emoţii după prima repriză, pentru că nu am găsit spaţiile necesare, am primit şi acel autogol, avem şi parte de ghinion, dar aceste lucruri ni le aducem singuri, am putea să fim mai decişi. Probabil şi ce s-a întâmplat în ultima perioadă, cu presiunea pusă, cum că am avea lipsă de rezultate şi de aici s-a creat şi crisparea aceasta. Problema e că nu am cadrat niciunul dintre şuturile din prima repriză.

Mi-a plăcut acest copil, Bonţ, are personalitate, nu arată rău.

Mă gândeam, la ce ghinion avem, dacă facem cumva vreun penalty şi marchează domnul doctor, nu doar dânsul intra în Cartea Recordurilor, intram şi noi. La asta mă gândeam când a fost introdus. Îl felicit, la vârsta dumnealui nu ştiu câţi dintre noi vom putea merge, dar să mai intrăm pe un teren de fotbal”, a spus Mirel Rădoi, la conferinţa de presă.

Mirel Rădoi: „Nu pot să confirm sau să infirm zvonurile care au apărut despre plecarea mea”

Cât despre posibilitatea de a pleca de la Universitatea Craiova, Mirel Rădoi a fost destul de evaziv, precizând că are sprijin total din partea conducerii clubului.

„Nu pot să confirm sau să infirm zvonurile care au apărut despre plecarea mea, nu sunt obligat să le comentez. Nu stau să mă gândesc la asta. Nu am cum să fac numai lucruri bune, toţi greşim. Simt sprijin absolut de la conducere. Am stabilit că atunci când nu merg lucrurile între noi, ne despărţim. Vreau să văd părţile bune. Prin felul meu de a spune lucrurilor pe nume, poate că deranjez şi oamenii au impresia că sunt arogant.

Nu am nevoie de validarea nimănui, nu sunt confirmat de la o etapă la alta, la mine au vorbit rezultatele. Dacă nu le convine faţa mea, discursul meu, e problema lor. Calificarea la un EURO de tineret rămâne, calificarea la Jocurile Olimpice rămâne, calificarea în Conference League rămâne, 11 etape pe primul loc”, a comentat Mirel Rădoi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania