Mirel Rădoi a vorbit recent despre posibilitatea ca Andrei Ivan să fie transferat la FCSB, după informațiile care au circulat în spațiul public în ultimele ore.
Tehnicianul celor de la FCSB a precizat că nu a purtat discuții cu fostul jucător al celor de la Universitatea Craiova și a punctat că „roș-albaștrii” nu vor face transferuri în această perioadă.
În ultimele ore s-au vorbit foarte mult despre faptul că Andrei Ivan ar putea ajunge la FCSB, după ce ar fi fost convins de Mirel Rădoi să ajungă la o înțelegere cu Gigi Becali.
La finalul meciului dintre FCSB și UTA Arad, încheiat cu scorul de 1-0, antrenorul „roș-albaștrilor” a precizat că nu a vorbit cu fostul fotbalist al celor de la Universitatea Craiova și mai spus că acesta nu va fi transferat la actuala campioană a României.
„(L-ai sunat pe Andrei Ivan?) Trebuie să mă puneți la curent (n.r. râde). Am vorbit cu Andrei, mi-a trimis mesaj de felicitare când am ajuns la FCSB. Nu am vorbit la telefon nici măcar un minut. Nu există așa ceva în acest moment. Am primit jucători de la impresari, le-am spus că nu transferăm nimic până în vară. E imposibil să mai vină jucători în această perioadă”, a declarat Mirel Rădoi, la PrimaSport.
Fotbalistul ajuns la vârsta de 29 de ani va rămâne liber de contract în vara acestui an, când se va despărți de Panserraikos, formație care evoluează în prima ligă a Greciei.
În acest moment, echipa „tricolorului” ocupă ultima poziție a clasamentului și riscă să retrogradeze în eșalonul secund la finalul actualului sezon competițional.
În această stagiune, Andrei Ivan a bifat 21 de meciuri pentru echipa lui, în care a reușit să marcheze patru goluri și să ofere o pasă decisivă.