Mircea Rednic își acuză jucătorii că au fost prea fricoși cu Dinamo: „Nu e primul meci în care unii jucători au intrat cu teamă”

Florentin Dincă
Mircea Rednic își acuză jucătorii că au fost prea fricoși cu Dinamo: „Nu e primul meci în care unii jucători au intrat cu teamă”

Mircea Rednic, antrenorul de la UTA, lansează acuzații după meciul pierdut de echipa sa în fața lui Dinamo, scor 0-1, pe arena Arcul de Triumf.

Tehnicianul Aradului își acuză unii jucători că au jucat cu prea multă teamă în fața lui Dinamo și îi avertizează pe aceștia să „nu se culce pe o ureche” pentru ca echipa să nu aibă emoții cu retrogradarea.

Rednic își acuză jucătorii că au fost prea fricoși cu Dinamo: „Nu e primul meci în care unii jucători au intrat cu teamă”

Mircea Rednic nu își slăbește jucătorii după eșecul la limită cu Dinamo, înfrângere echivalentă cu ratarea calificării în play-off-ul Superligii. Chiar dacă nu a fost la mâna ei, UTA putea accede în play-off în cazul unei victorii pe Arcul de Triumf.

”N-am avut șansă, golul lor a fost o minge deviată. Noi am avut ocazii mari. Prima repriză ne-am retras prea mult. Și de aceea am schimbat mijlocașii centrali, pentru că ne-am retras prea mult.

Acolo în față nu am atacat cum a trebuit. L-am avut decat pe Kevin, pentru că Morar nu e vârf. Și Dinamo ne-a surprins, dar noi noi ne-am precipitat mult, degajări multe aiurea.

Am avut ocazii, cu Fabry, prin Căpușă. Nu e primul meci în care unii jucători au intrat cu teamă. Datorită grupului echipa a fost mult mai omogenă. Așa am putut visa, păcat că am fost destul de aproape și n-am reușit.

Clasamentul este acum foarte strâns, nu mai e diferența aia mare între noi și cei de jos, se joacă. Trebuie să fim foarte atenți, lucrurile frumoase de până acum să nu le pierdem. Băieții sunt afectați, trebuia să jucăm cu mai mult curaj. Băieții s-au speriat puțin. Păcat, dacă aveam mai multă încredere”, a declarat Mircea Rednic.

Florin Iacob, portarul arădenilor, nu a fost impresionat deloc de Dinamo și consideră că elevii lui Zeljko Kopic a câștigat meciul printr-un gol norocos. Goalkeeperul arădenilor a vorbit și despre noul obiectiv al echipei în play-out, unul îndrăzneț.

„Am avut multe ocazii, în a doua repriza nici nu au ajuns la poarta noastră. Au dat un gol norocos, dar fotbalul se joacă pe goluri. Am intrat puțin timorați, cu prea mult respect pentru ei, iar asta s-a văzut și pe tabela. Am avut meciuri foarte bune până acum, ne-am bătut de la egal la egal cu orice echipă. Obiectivul nostru este locurile 7-8, dacă tot suntem sus”, a declarat portarul arădenilor, Florin Iacob.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Galatasary îi spune „adio” lui Mauro Icardi: „O astfel de iubire este de neuitat”
Mediafax
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cauza reală a morții lui Gabi Mureșan! Au venit rezultatele autopsiei. Fostul fotbalist a decedat din cauza ASTA
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Ceva uimitor se întâmplă în corp atunci când bei cafea regulat
Descopera.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Noua Dacia Spring, surprinsă în teste în România. Primele imagini cu viitorul model electric de 18.000 de euro
Promotor.ro