Mircea Rednic i-a anunțat plecarea, dar atacantul s-a întors la UTA Arad!

Redactor:
Călin Mnerie
Mircea Rednic i-a anunțat plecarea, dar atacantul s-a întors la UTA Arad!
  • Publicat:

Înainte de meciul de la Voluntari, Mircea Rednic anunța despărțirea de Godberg Cooper (26 de ani). Atacantul italian cu origini ghaneze a fost solicitat de iranienii de la Fooland, care, însă, între timp s-au despărțit de antrenorul spaniol Juan Ignacio Martínez și și-au schimbat puțin optica privind transferurile.

Transferul lui Godberg Cooper în Iran a picat, iar atacantul a revenit la UTA Arad 

UTA s-ar fi mulțumit și cu o sumă de transfer între 30 și 40 de mii de euro, însă gruparea din Asia a considerat că Godberg Cooper nu-și merită nici salariul solicitat de 17 – 18 mii de euro pe lună. Prin urmare, puternicul vârf a revenit de la Arad și se va lupta cu Kevin Luckassen, Tudorie și Morar pentru un loc pe foaia de joc pentru meciurile ce au rămas de disputat până la finalul stagiunii. Asta dacă nu apare o ofertă last-minute pentru puternicul vârf din campionatele în care fereastra de transferuri e încă deschisă, Rusia, Kazahstan, Lituania sau China, sau se mai poate schimba ceva la Fooland sau la o altă formație din Iran.

Când a anunțat despărțirea lui Cooper de UTA, Mircea Rednic era cu inima îndoită. „Dacă îmi pare rău de plecarea lui? Da și nu. Mi-au plăcut golurile alea cu CFR și FCSB, contează și pentru CV-ul lui, dar, în rest, îmi doream mai mult de la un atacant, să conteze mai mult și pe faza defensivă”, spunea în urmă cu o săptămână antrenorul de la UTA Arad.

În 21 de apariții în acest sezon al Superligii pentru „Bătrâna Doamnă”, Godberg Cooper a marcat trei goluri și a reușit un assist. Mircea Rednic l-a mai dorit la echipă și pe Imoh Ezekiel (30 de ani), un atacant nigerian cu care a mai lucrat în urmă cu 11 ani la Standard Liege, dar e greu de crezut că acesta va mai sosi la Arad în condițiile în care UTA are în lot patru atacanți mari și lați.

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…