Mircea Rednic, anunț înainte de Unirea Slobozia – UTA!

Redactor:
Călin MNERIE
Mircea Rednic, anunț înainte de Unirea Slobozia - UTA!
  • Publicat:

Penultima partidă a rundei cu numărul 4 a SuperLigii le aduce față în față pe Unirea Slobozia și UTA, formații ce au început diametral opus sezonul. Nou promovata din județul Ialomița e neînvinsă după deplasările de la Ovidiu și Sibiu și confruntarea de acasă, cu campioana FCSB, în timp ce gruparea de pe Mureș a acumulat doar două puncte, în condițiile în care obiectivul impus de club este intrarea în play-off.

Totuși, pentru prima oară în acest campionat, elevii lui Mircea Rednic pornesc favoriți în confruntarea de la Clinceni, de luni, de la ora 19:00.

Mihalcea: „Obiectivul – să continuăm această serie de rezultate pozitive”

Adrian Mihalcea nu promite lucruri mari înainte de vizita „Bătrânei Doamne” a fotbalului românesc, ci vorbește doar despre prelungirea seriei pozitive a echipei sale. Iar asta ar putea însemna și un rezultat de egalitate în fața unei teamului antrenat de Mirce Rednic.

Iar „pricipalul” Sloboziei nu l-a învins niciodată pe „Puriu” în duelurile directe, ci a bifat două remize și un eșec. 0-0 și 1-5 au fost rezultatele din barajul de promovare / menținere din vara lui 2023 dintre Gloria Buzău și UTA, Mihalcea pregătind-o pe atunci pe formația din Parcul Crâng.

„Într-adevăr, am ajuns în etapa a patra și suntem în momentul de față neînvinși. Dar, în orice moment un joc contra echipei UTA Arad este unul dificil. Au ceva schimbări în lot față de anul trecut, dar îl cunosc pe nea Mircea, îi cunosc capacitatea de a-și motiva echipa și în momente mai grele și de asta spun că ne așteaptă o partidă dificilă. Ei vin după o serie de rezultate mai puțin bune, dar jocul în multe momente a fost condus de ei.

Deci, în mare parte, cam știu ceea ce ne va aștepta în meciul de mâine. Vrem să continuăm această serie de rezultate pozitive, pentru noi, practic, ăsta este obiectivul în momentul de față și cred că avem capacitatea și resursele necesare să reușim acest lucru”, a spus tehnicianul ialomițenilor, care nu are absolut nici o problemă de lot în vederea disputei cu arădenii.

„Ne bazăm pe organizare și, bineînțeles, pe orgoliul unei nou-promovate”

Adrian Mihalcea anticipează un meci de uzură, de luptă, dar care se poate transforma la un moment dat și într-un spectaculos. „Este posibil să fie un meci de luptă. Noi, până la urmă, nu avem un joc spectaculos, avem un joc bine organizat și încercăm cu metodele și cu puterile noastre să reușim să înscriem goluri, ceea ce până în momentul de față am și reușit în fiecare meci.

La un moment dat, vor conta foarte mult aceste dueluri care trebuiesc câștigate, dar cred că poate fi, în aceeași măsură, și un joc spectaculos. Ne luptăm pentru fiecare minge, cam acesta este și stilul nostru, neavând în lot jucători de o calitate superioară. Din contră, suntem toți focusați pe muncă și pe disciplină, astea sunt și atuurile noastre. Ne bazăm pe organizare și, bineînțeles, pe orgoliul unei nou-promovate și elanul acesta al promovării.

Până acum, lucrul acesta l-am făcut, dacă vom reuși în continuare să îl facem, și n-avem de ce să nu putem face asta, putem să și reușim”, a adăugat Mihalcea, care a antrenat-o și pe UTA în startul sezonului 2017-2018 al ligii secunde. El a fost demis după doar șase etape, după un 2-2 cu CS Balotești, pe terenul din Șiria.

Rednic: „Nu există meci ușor, plus că e un teren mic și întâlnim o echipă harnică, organizată”

Arădenii par conștienți de ceea ce-i așteaptă la Clinceni, dar și de faptul că pentru prima oară în acest sezon pleacă cu prima șansă la victorie și trebuie să-și confirme statutulde favoriți.

„Nu există meci ușor, plus că e un teren mic și întâlnim o echipă harnică, organizată. Slobozia stă bine din punct de vedere defensiv și au jucători de viteză în față. Am văzut meciurile pe care le-au jucat și numai asta a fost, organizare și contraatac. Au jucători cu experiență, un Purece, un Aganovic, care și bat foarte bine loviturile libere. Nu au nici presiune mare, obiectivul lor este să se salveze de la retrogradare, mai mult ca sigur. Slobozia e o echipă harnicuță, gen Lopez pe care l-am avut la echipă. Toată lumea muncește, sunt agresivi, se bat pentru fiecare minge. O să fie un joc de luptă, de aceea mă bazez că jucătorii pe care îi am în echipă și care pot să facă diferența. Vreau ca băieții să fie 100% din punct de vedere fizic și mental. Vrem să punem probleme, să ne creăm ocazii, dacă vrem să venim cu cele trei puncte. Mai ales ținând cont că sâmbătă ne așteaptă un meci foarte greu cu cei de la Galați”, a afirmat Mircea Rednic.

„Să ne recuperăm punctele pe care le-am pierdut acasă!”

Pe de altă parte, experimentatul antrenor al arădenilor Mircea Rednic se arată îngrijorat de lipsa variantelor în ofensivă, dar și de cea a punctelor.

„Sunt preocupat că nu prea punem probleme în atac. Știți foarte bine că eu am terminat play-out-ul cu doi atacanți, acum, pentru moment, avem doar un singur atacant. Mai e Cristea o soluție, dar e un tânăr fără experiență. Stanciu nu a făcut perioada de pregătire, se antrenează doar de două săptămâni cu noi, 100% o să fie în lot, dar nu puteam sări să bag un jucător care nu-i 100%. Mai am soluții, Costache, Omondi, dar sunt improvizații. Nu vreau ca scuze, sunt trei puncte, jucăm cu o echipă nou-promovată, care are entuziasm și plăcerea că a revenit în primul eșalon. Mergem să câștigăm acolo, ținând cont de că după trei etape noi ne-am propus cam 4 puncte, dar nu am reușit decât jumate. Prin urmare, trebuie să ne recuperăm punctele pe care le-am pierdut acasă”, a adăugat Rednic, care nu-l are în continuare la dispoziție pe Andrei Dumiter (cu probleme medicale), dar nici pe fundașii laterali Tsouka și Mabea, ambii considerați încă nepregătiți de debutul în SuperLigă. Acasă au mai rămas juniorii Ekmekci și Borcea.

„Puriul” e pus în gardă și de terenul din Clinceni, care la meciul dintre Unirea și FCSB (scor 2-2), din urmă cu două săptămâni, nu a arătat tocmai bine: „Nu va fi o meci ușor și din pricina gazonului, care e mai mic și are de suferit din cauza căldurii. Dar nu mai contează, ambele echipe joacă pe același teren, deci trebuie să mergem cu încredere și să reușim să venim cu cele trei puncte”.

După partida de luni, Slobozia are deplasare duminică, la Cluj (ora 22), cu CFR-ul, iar UTA o găzduiește pe liderul Oțelul, sâmbătă (ora 19).

Călin MNERIE / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă asigur că Poliția știa'
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă asigur că Poliția știa'
Presa din Grecia l-a jignit pe Gigi Becali, după ce a văzut declarația despre Răzvan Lucescu
Presa din Grecia l-a jignit pe Gigi Becali, după ce a văzut declarația despre Răzvan Lucescu
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu s-a asigurat
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu…
Revenirea lui Ianis Hagi în lotul lui Rangers ridică semne de întrebare în Scoția: „Un caz ciudat, totul e în aer!”
Revenirea lui Ianis Hagi în lotul lui Rangers ridică semne de întrebare în Scoția: „Un caz ciudat, totul e în…
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cosmina Păsărin a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum fosta vedetă Playboy
Cosmina Păsărin a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum fosta vedetă Playboy
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului: „Dacă așa mă roagă oamenii, le respect această ultimă dorință”
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului: „Dacă așa mă roagă oamenii, le respect această ultimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
O tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou. Leşinase mai devreme, dar nu a fost lăsată să plece
O tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou. Leşinase mai devreme, dar nu a…
Soarele s-a dezlănțuit! O furtună geomagnetică lovește AZI Pământul
Soarele s-a dezlănțuit! O furtună geomagnetică lovește AZI Pământul
Mama singură cu 3 copii a dat detalii despre cum a fost ajutată de milionarul român de doar 28 de ani: Un om cu suflet mare
Mama singură cu 3 copii a dat detalii despre cum a fost ajutată de milionarul român de doar 28 de…
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
Doliu în televiziune. A pierdut lupta cu o boală necruțătoare: S-a stins din viață în pace
Doliu în televiziune. A pierdut lupta cu o boală necruțătoare: S-a stins din viață în pace
Un om amărât, nu merita să-l împuște pentru o căruță cu lemne
Un om amărât, nu merita să-l împuște pentru o căruță cu lemne" Românul împușcat în cap de polițiștii bulgari se…
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Suspendarea pentru dopaj a lui Paul Pogba a fost redusă de la patru ani la 18 luni
Suspendarea pentru dopaj a lui Paul Pogba a fost redusă de la patru ani la 18 luni
🚦 Cine are prioritate pe galben intermitent, pietonul sau mașina?🚦
🚦 Cine are prioritate pe galben intermitent, pietonul sau mașina?🚦
Cum arăta Andreea Perețeanu de la Asia Express, sezonul 7, în 2012. Ce nou proiect a început sora lui Carmen Negoiță
Cum arăta Andreea Perețeanu de la Asia Express, sezonul 7, în 2012. Ce nou proiect a început sora lui Carmen…
×