Dinamo se pregătește să finalizeze primul transferii al verii. E vorba de jucătorul care nu a mai prins lotul lui Mircea Lucescu pentru duelul cu Turcia.
Andrei Nicolescu a anunțat prima mutare finalizată de gruparea din „Ștefan cel Mare” pentru noul sezon. Președintele „câinilor” confirmă că în proporție de 99% Raul Opruț va continua la Dinamo și în sezonul 2026/2027.
Fundașul stânga s-a alăturat lotului lui Zeljko Kopic în 2024. La începutul sezonului, Dinamo a plătit clauza de reziliere în valoare de 200.000 de euro. Este un jucător important în angrenajul echipei, astfel că Andrei Nicolescu vrea să se asigure din timp că nu rămâne fără un jucător de bază la fel cum va păți cu Kennedy Boateng, în vară. A anunțat deja că au mai rămas doar niște simple formalități legat de prelungirea contractului lui Raul Opruț.
”Soro și Karamoko mai au doi ani contract. Nu cred că este o urgență. La Opruț cred că suntem la câteva detalii de semnătură”, a mai spus Nicolescu, la ”Totul pentru Dinamo”.
Fundașul în vârstă de 28 de ani e cotat la 1.7 milioane de euro, potrivit Transfermarkt. A bifat toate meciurile din acest sezon pentru Dinamo și a contribuit decisiv la 7 goluri în Superliga.
Mircea Lucescu părea că îl va convoca pe Raul Opruț pentru a acoperi banda stângă, după ce Alex Chipciu s-a accidentat. Nicușor Bancu e singura soluție rămasă, dar selecționerul l-a ales în locul lui Opruț pe Kevin Ciobotaru, fapt care a stârnit un val de reacții.
Dinamo a rămas fără jucători convocați la naționala României. Andrei Nicolescu a oferit o reacție, pentru ProSport, legat de decizia selecționerului.
„Îi doresc multă baftă echipei naționale și o inspirație cât mai mare în alegerea primului 11 selecționerului României. În aceste momente trebuie cu toți să fim alături de echipa națională, iar deciziile selecționerului și alegerile dânsului nu se comentează.
Ceea ce pot eu să vă asigur este că Opruț este un fotbalist profesionist și se va pregăti la fel de bine și pentru următoarele meciuri. Asta este selecția la acest moment, iar noi trebuie să avem încredere că vom putea obține un rezultat foarte bun”, a declarat Andrei Nicolescu.
Dinamo are convocați 5 jucători la echipele de tineret, dar și alți trei jucători la naționala din Camerun, Israel și Togo.