Mircea Lucescu, laude pentru Ovidiu Burcă, înaintea meciului amical dintre Dinamo București și Dinamo Kiev: „Lui i se datorează!” | VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Lucescu, antrenorul român în vârstă de 77 de ani al lui Dinamo Kiev, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Ovidiu Burcă, antrenorul care a promovat-o pe Dinamo în prima ligă.

Mircea Lucescu, laude pentru Ovidiu Burcă, înaintea meciului amical dintre Dinamo București și Dinamo Kiev

Cele două echipe se vor întâlni în cadrul unei partide amicale, în cantonamentul din Austria, pe 5 iulie.

Mircea Lucescu a prefațat această partidă de verificare și a vorbit la superlativ despre Ovidiu Burcă, declarându-se impresionat de jocul prestat de către Dinamo București sub comanda antrenorului în vârstă de 43 de ani.

„(n.r. amicalul cu Dinamo) E un meci de antrenament mai mult, pentru că Dinamo Kiev încă nu va avea la dispoziție jucători de la echipa națională și nici pe cei de la echipa de tineret. Cei de la echipa mare au primit vacanță până în data de 4, deci va trebui să facă cel puțin o săptămână de pregătire, iar cei de la tineret trebuie să se califice în continuare (n.r. EURO U21), joacă un fotbal spectaculos și pragmatic.

(n.r. Ovidiu Burcă a spus că abia așteaptă să îl întâlnească) Am mai vorbit cu el, l-am și felicitat pentru cele două meciuri cu Steaua și Argeș. Într-adevăr, a fost o echipă care m-a impresionat în acele două jocuri. Joacă un fotbal spectaculos și în același timp și foarte eficient și asta se datorează în mare măsură și antrenorului.

(n.r. Vor face față în prima ligă?) Da, de ce nu? Sunt convins că da!”, a spus Mircea Lucescu.

„Mai așteptăm să vină niște jucători în zilele următoare, dar prefer să vorbesc atunci când lucrurile vor fi clare. Cu Dinamo Kiev va fi un meci contra unei echipe foarte bune, avem doar trei zile la dispoziție pentru a-l pregăti. Sperăm să refacem echipa, trebuie să ajungem la o prospețime foarte bună”, a spus Ovidiu Burcă.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Dana Cerveanu / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…