Mircea Lucescu, în locul lui Adrian Mutu la Rapid? „Il Luce” a reacționat: „Suporterii sunt foarte pătimași acolo”

Mircea Lucescu, în locul lui Adrian Mutu la Rapid? „Il Luce” a reacționat: „Suporterii sunt foarte pătimași acolo”
Mircea Lucescu, in locul lui Adrian Mutu la Rapid? „Il Luce” a reactionat: „Suporterii sunt foarte patimasi acolo”

Presiunea apasă pe umerii lui Adrian Mutu la Rapid în aceste zile, iar recent s-a scris că în locul „Briliantului” ar putea fi adus cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu.

Mircea Lucescu îl încurajează pe Adrian Mutu și îl asigură că nu îi va lua locul la Rapid

Cu Adrian Mutu pe bancă, Rapid a avut parte de un sezon foarte bun, însă așteptările fanilor giuleșteni sunt și ele pe măsură, iar după ultimele rezultate înregistrate în play-off, situația s-a încins la echipă. Două egaluri și două înfrângeri, așa a început play-off-ul pentru echipa antrenată de Adrian Mutu, iar suporterii și-au pierdut cumpătul și i-au cerut demisia tehnicianului. Rapid este pe locul 5 în clasament, cu 28 de puncte. În fața giuleștenilor este Universitatea Craiova, cu 35 de puncte, dar și cu un meci mai mult disputat.

Revenind la Adrian Mutu, în ultima săptămână s-a vehiculat tot mai des că antrenorul ar putea pleca de la echipă în finalul acestui sezon. S-a scris că postul său, dar și cel al lui Daniel Niculae, președintele clubului, ar fi în pericol. Ulterior, informațiile au fost dezmințite de patronii Rapidului, Dan Șucu și Victor Angelescu. Printre numele vehiculate pentru banca tehnică de la Rapid s-a aflat și cel al lui Mircea Lucescu. Însă, cel mai titrat antrenor român din toate timpurile neagă vehement o posibilă revenire a sa în Giulești:

„Este exclus, nici nu poate fi vorba despre așa ceva”, a declarat Mircea Lucescu, potrivit gsp.ro.

Mircea Lucescu a stat pe banca Rapidului în sezoanele 1997 – 1998 și 1999 – 2000.

În ceea ce îl privește pe Adrian Mutu, Mircea Lucescu a avut doar cuvinte de încurajare și i-a transmis să nu se lase copleșit de presiunea pe care o pun fanii:

„Adi e un antrenor tânăr și nu trebuie sub nicio formă să cedeze. Toți antrenorii trec prin astfel de momente dificile, așa e în fotbal, dar astfel de situații te maturizează, te fac să devii mai puternic”, a adăugat „Il Luce”.

Adrian Mutu nu trebuie să renunțe la proiectul său

Pentru Rapid urmează un nou duel dificil în Superliga. Duminică seară, în Giulești va merge FCSB, ocupanta poziției a treia din play-off. Un eventual eșec în derby le-ar putea accentua nemulțumirile suporterilor rapidiști, însă chiar și în acest context, Mircea Lucescu e convins că Adrian Mutu nu ar trebui să renunțe la proiectul pe care l-a demarat:

„Nu galeria demite sau numește un antrenor la o echipă.

Așa ar trebui să fie chiar și la Rapid, unde, se știe, suporterii sunt foarte pătimași. Nu cunosc în amănunt situația de acolo, lotul, n-am avut timp să urmăresc ce se întâmplă la echipă, nu știu ce jucători mai sunt, dar un lucru e clar, Mutu trebuie să-și vadă de treabă și să nu renunțe”, a mai adăugat Mircea Lucescu, potrivit sursei citate.

48 de meciuri a adunat Adrian Mutu pe banca Rapidului din martie 2022 și până în prezent. În tot acest timp, echipa a obținut 24 de victorii, a remizat de 11 ori și a încasat 13 înfrângeri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania