Mihai Teja e disperat şi cere transferuri: „E greu altfel”

Andrei Preotu
Mihai Teja e disperat şi cere transferuri: "E greu altfel"
Foto: Sportpictures

Mihai Teja a suferit un nou eșec cu Metaloglobus, de această dată în fața Farului lui Gică Hagi, scor 1-2, iar tehnicianul este deranjat de faptul că echipa sa face mereu cadouri.

Antrenorul lui Metaloglobus cere mai multă atenție și concentrare, pentru ca nou-promovata să aibă șanse de a evita retrogradarea.

Mihai Teja, furios după eșecul lui Metaloglobus: „E păcat pentru efortul lor!”

Mihai Teja a recunoscut că rezultatul de la Ovidiu l-a supărat, însă a remarcat efortul făcut de jucători, în condițiile în care marea majoritate dintre aceștia sunt veniți de la nivelul eșalonului secund.

Eu nu cred că a fost vreo echipă care să ne domine. Noi facem mereu cadouri, asta mă deranjează foarte mult. Trebuie să fim mult mai atenți și concentrați la joc. E păcat pentru efortul lor, că aleargă și încearcă să facă ce lucrăm. E păcat că pierdem puncte.

 

Sunt supărat pentru rezultat, am făcut un joc bun, dar e păcat. Dărâmăm tot ce am făcut până acum”, a spus Mihai Teja, după înfrângerea de la Ovidiu.

Antrenorul lui Metaloglobus așteaptă transferuri: „Se poate mai mult!”

Tehnicianul așteaptă întăriri pentru Metaloglobus, în special în zona ofensivă, acolo unde echipa a suferit mult de la începutul sezonului.

Mihai Teja susține că a trimis deja o listă cu fotbaliștii care ar putea să o ajute pe Metaloglobus să scape de la retrogradare, obiectivul stabilit după promovarea istorică în Superliga.

Trebuie să luăm atacant, trebuie să luăm mijlocaș lateral, trebuie să încercăm să îmbunătățim lotul. Dacă nu îmbunătățim, atunci este destul de greu. Suntem la început și îmi pare rău pentru munca băieților. Se poate mai mult. Au trecut patru etape, nu e nimic pierdut, dar eu zic că putem să arătăm bine și putem mai mult”, a completat tehnicianul nou-promovatei.

 

La bugetul nostru, eu cred că putem să găsim jucători. Am dat o listă cu jucători care te pot ajuta fără nicio problemă. Cu siguranță că am început prea târziu pregătirea, dar trebuie să muncim. E păcat de tot ceea ce facem și de aceea sunt puțin supărat”, a încheiat Teja, adus de șefii lui Metaloglobus chiar în locul lui Ianis Zicu.

Deocamdată, Metaloglobus are un singur punct de la promovarea în Superliga, după ce a reușit să scoată o remiză cu Hermannstadt, scor 2-2.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Cancerul a învins o legendă. Kevin Keegan a murit la 75 de ani
Mediafax
Jador, ținta unei înscenări ca în filme! Organizatorul ar fi orchestrat totul: 'Voiau să cânt forțat. Și bătut, și fără bani!'
Cancan.ro
„Nu mă lupt cu Ministerul Apărării. Mă lupt cu Rusia”. Generalul Sîrskîi respinge acuzațiile privind conflictul cu Fedorov și explică strategia armatei ucrainene
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare seriale! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – I-am spus prietenului meu Hai, profită!
Râzi cu lacrimi
Câți copaci există pe Pământ?
Descopera.ro
Nostradamus, previziuni îngrijorătoare pentru a doua jumătate a lui 2026: 'Va fi doborât de fulger'
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Pasagerii unui avion au început să țipe de fericire după ce pilotul i-a sfătuit să își schimbe tricourile
Promotor.ro