Mihai Stoica (60 de ani), managerul general de la FCSB și principalul responsabil în materie de transferuri, a oferit câteva detalii esențiale despre achizițiile de titlu care vor fi făcute în vară.
Gigi Becali (67) a anunțat deja că îi va pune la dispoziție un buget de 6.000.000 de euro, astfel încât să poată aduce la echipă 6 sau chiar 7 nume noi.
La clubul de fotbal FCSB se va produce un schimb de generații în vară, după ce echipa a trecut prin câteva clipe grele în ultimele luni.
Campioană în Superliga la capătul sezoanelor 2023-2024 și 2024-2025, FCSB a ratat play-off-ul, contraperformanță care s-a soldat deja cu plecarea staff-ului tehnic condus de Elias Charalambous și Mihai Pintilii.
În locul acestora a fost adus Mirel Rădoi, care a venit cu propriul staff, însă în jurul actualului tehnician plutește un sentiment de incertitudine, după ce a acceptat să semneze doar până în vară.
În orice caz, indiferent de cine va sta pe bancă din vară, Gigi Becali a anunțat că va investi 6.000.000 de euro la nivelul lotului de la FCSB, astfel încât să readucă echipa pe un făgaș al performanței.
Același Gigi Becali a spus că va păstra un mic nucleu de jucători, lângă care va aduce 6 sau chiar 7 nume noi. Obiectivul? Atacarea unui noi titlu în Superliga și a visului măreț al afaceristului, UEFA Champions League.
După ce Adrian Ilie a ezitat să meargă la palat pentru a negocia cu Gigi Becali, Mihai Stoica a rămas în continuare unicul responsabil în materie de transferuri, iar prin intermediul unei intervenții proaspete pe care a avut-o, Meme a dezvăluit că a început deja munca pentru fereastra de mercato de vară:
„Se lucrează. Da, doar că acum este extrem de important ce va face Mirel. Nu știu. Eu tot ce voi întreprinde de acum încolo, îl voi consulta în toate problemele. Duminică e ziua lui, îl las în pace, dar de luni vreau să discutăm programul. Știm că va începe campionatul în 11-12 iulie. Nu știu dacă avem nevoie chiar de cinci-șase jucători. Adică trei-patru jucători trebuie să vină, acum depinde. Eu vreau ca pe data de 31 mai, când știm exact cum stăm, să avem lista jucătorilor pe care îi abordăm. Lista cluburilor de care aparțin sau doar lista jucătorilor, dacă sunt liberi”, a declarat Mihai Stoica, la Fanatik.
În continuare, Mihai Stoica a sugerat că FCSB va schimba ușor strategia din ultimii ani și nu se va mai focusa pe jucători din competiția internă. Aceștia au fost prioritizați, deoarece Gigi Becali i-a putut urmări personal și implicit da undă verde sau nu pentru transferurile lor.
Însă, Meme a primit puteri sporite pentru următoarele campanii de achiziții, iar managerul general al roș-albaștrilor a spus că alături de colaboratorii săi a început să studieze „piețe noi”:
„Studiem niște piețe pe care până acum nu le-am studiat”, a completat Mihai Stoica, potrivit aceleiași surse.