Mihai Stoica a reacționat virulent afirmând că jucătorii de la FCSB au fost foarte slabi în prima repriză cu Farul și că fosta campioană nu merita mai mult de un punct în disputa de pe „Arcul de Triumf”.
Președintele Consiliului de Administrație al grupării roș-albastre este convins lucrurile se vor schimba în bine la echipă, mai ales e out din Europa și va intra în ciclul săptămânal de jocuri.
MM Stoica recunoaște că trupa lui Marius Baciu a jucat slab în prima parte a meciului cu Farul și, după aspectul jocului și al ocaziilor ratate de cele două echipe, FCSB nu merita să câștige această partidă.
Președintele CA spune însă că formația roș-albastră va avea rezultate mult mai bune pe viitor, deoarece va juca o singură dată pe săptămână, după eliminarea din cupele europene.
„Când ești condus cu 2-0 la pauză, normal că te mulțumești cu un punct. Când ratezi penalty cu 25 de minute, te gândești că ai șanse la 2-2, dar și ei aveau șanse la fel de mari. Eu cred că la ce am jucat, nu meritam mai mult. Nu ne-a mulțumit ce am jucat, în prima repriză am fost foarte foarte slabi.
Cinci jucători noi în formula de start, dintre care 3 nu au făcut pregătirea, abia au venit. Asta-i explicația. Cred că jucătorul care a schimbat a fost Joao Paulo.
Jucători care nu reușesc să iasă din criză, dar acum dacă ne-am eliberat, și vom juca la săptămână, lucrurile se vor schimba” a spus Mihai Stoica, la PrimaSport.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F08%2Fmarius-baciu-subiectul-momentului-dezbinare-jucatori-fcsb-casatorie-divort-1400x785.jpg)
Foto: Sport Pictures
La finalul jocului de pe „Arcul de Triumf”, Marius Baciu a tras concluziile remizei cu Farul. Antrenorul de la FCSB este de părere că rezultatul este unul echitabil, însă nu este mulțumit cu doar un punct, mai ales după modul eronat în care echipa a gestionat prima repriză.
„Până la urmă, da, echitabil, dar cum s-a desfășurat meciul, n-ai cum să nu fii mulțumit. N-am gestionat destul de bine când am pierdut mingea. Iar ne-am expus, am luat primul gol. Echipa a încercat, nu e ușor, pentru că și Farul a venit cu 5 apărători.
Puteam să facem 2-2 mai repede, poate aveam șanse de a câștiga, dar nu putem să nu fim mulțumiți cu 2-2. Jucătorii sunt conștienți că trebuie mai multă concentrare, mai multă muncă, mai multă disciplină când pierdem mingea. Aici am fost supărat și la meciul cu Auda”, a declarat antrenorul roș-albaștrilor.