Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Mihai Stoica nu mai are de gând să-i apere pe fotbaliștii FCSB și primul pe care-l pune la punct este Târnovanu: „A greșit!”

Mihai Stoica nu mai are de gând să-i apere pe fotbaliștii FCSB și primul pe care-l pune la punct este Târnovanu: „A greșit!”

Mihai Stoica nu mai are de gând să-i apere pe fotbaliștii FCSB și primul pe care-l pune la punct este Târnovanu: „A greșit!”
Foto: Sport Pictures

Remiza cu Petrolul, 1-1 pe Arena Națională, a pus și mai multă presiune pe FCSB, iar Mihai Stoica a renunțat la diplomație.

Oficialul roș-albaștrilor i-a luat la rost pe jucători, iar primul vizat a fost chiar titularul Ștefan Târnovanu.

Mihai Stoica l-a pus la zid pe Târnovanu

Portarul de 25 de ani a fost surprins de șutul-bombă al lui Robert Sălceanu, expediat de la 30 de metri și deviat de Ngezana. Mingea l-a păcălit total pe goalkeeperul campioanei, iar Mihai Stoica nu a lăsat loc de interpretări după meciul în care FCSB a obținut un singur punct.

„Să iei un asemenea gol, pentru că Petrolul a avut o ocazie în prima, când Târnovanu a aparat unu la unu, atât. Și în a doua să spui că Jyry acolo, când a dat de la de 20 și ceva de metri la poartă. Dar noi am avut ocazii multe. Nici nu știu când am mai luat un gol atât de ciudat și de enervant! Târnovanu a greșit. Pentru că devierea există, dar el nu a intuit efectul. Ok, cred că ar fi avut timp să se poziționeze, să intervină cu amândouă mâinile. Ok, a greșit Stoian. A fost și un noroc că mingea l-a lovit pe Ngezana, dar trebuia să o scoată. E greșeală. De ce să nu spunem lucrurilor pe nume?”, a declarat MM Stoica, potrivit Fanatik.

MM a mers și mai departe, avertizând că FCSB riscă o umilință istorică, cu un pericol real de a rata play-off-ul.

„Trec etapele. Noi, în loc să ne apropiem, stăm pe loc sau chiar ne îndepărtăm de play-off și începe să devină un semn de întrebare, se îngroașă, ajungem sau nu ajungem play-off. Ok, există o plasă de siguranță. Plasa de siguranță poate să fie Cupa României, dar are ochiurile mari plasa de siguranță, pentru că prin ochiurile alea poți să cazi. Să nu intri în play-off ar fi o rușine mondială”, a mai spus Stoica.

Gigi Becali vorbise despre Ștefan Târnovanu după gafa colosală din Basel – FCSB!

Campioana României a evoluat în 10 oameni din minutul 12 cu Basel, atunci când Ștefan Târnovanu a primit cartonaș roșu.

În minutul 12 al meciului de la Basel, Xherdan Shaqiri, căpitanul formației din Elveția, l-a lansat excelent în adâncime pe atacantul Broschinski, care scăpa spre poarta adversă. În acel moment, Ștefan Târnovanu a luat decizia de a ieși din poartă, însă nu a reușit să ajungă la minge înainte atacantului de la Basel.

„În campionat va apăra tot Târnovanu. Ce facem, îl distrugem? A greșit o dată băiatul, asta este”, declarase Gigi Becali după meciul pierdut la scor în Europa League.