Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Mihai Stoica n-a mai suportat și a ieșit la atac, târziu, în noapte: „E ireal cum vor unii să inducă lumea în eroare!”

Mihai Stoica n-a mai suportat și a ieșit la atac, târziu, în noapte: „E ireal cum vor unii să inducă lumea în eroare!”

Mihai Stoica n-a mai suportat și a ieșit la atac, târziu, în noapte: „E ireal cum vor unii să inducă lumea în eroare!”
FOTO: Sport Pictures

Mihai Stoica a fost revoltat după U Cluj – FCSB și a ieșit la atac împotriva celor care au contestat una din deciziile de arbitraj.

FCSB a câștigat cu 2-0 în deplasarea de la Cluj. Campioana en-titre a obținut un succes extrem de important, dar Mihai Stoica s-a concentrat mai mult să le răspundă celor care au contestat eliminarea lui Murgia din minutul 39. Din acel moment, FCSB a dominat clar jocul și nu a avut emoții până la final.

Reacție tranșantă a oficialului FCSB în privința eliminării lui Murgia: „Merita trei galbene”

Administratorul special de la FCSB a avut „meciul” său cu contestatarii campioanei României. Totul a pornit de la eliminarea lui Alessandro Murgia, din finalul primei părți a jocului. Jucătorul clujenilor a văzut două cartonașe galbene în doar 3 minute și și-a lăsat echipa în 10 oameni.

Mihai Stoica consideră că fotbalistul merita să fie eliminat deoarece ar fi avut trei faze la care „centralul” partidei putea să îi acorde cartonașe galbene.

„E ireal cum vor unii să inducă lumea în eroare, încercând să pună la îndoială eliminarea lui Murgia. E adevărat că nu merita două galbene. Merita trei.

1. Fault din spate la Bîrligea. Galben
2. Gest nesportiv, dă cu pumnul în minge. Galben.
3. Mare lovitură cu antebrațul, intenție clară de a lovi adversarul. Galben”, a scris Mihai Stoica pe contul său de Facebook.

FCSB „le suflă în ceafă” rivalelor din campionat

Elevii lui Elias Charalambous conduceau deja cu 1-0 la eliminarea lui Murgia. Darius Olaru a deschis scorul din pasa lui Mihai Lixandru. După revenirea de la cabine, același Olaru a majorat diferența pe tabelă. Omul în plus pe teren a contat pentru roș-albaștrii deoarece gazdele nu au mai avut forța să revină pe tabelă.

Grație acestui succes, al patrulea la rând cu U Cluj, FCSB a urcat pe locul 7, la egalitate de puncte cu Oțelul Galați (19 puncte).

”(n.r. de play-off) Încet-încet trebuie să recuperăm punctele pierdute la început. Asta încercăm să facem. Le mulțumesc fanilor că au venit și ne-au susținut, sper să-i facem fericiți săptămână de săptămână”, a declarat și Elias Charalambous, potrivit Digisport.