Mihai Stoica îl apără pe Daniel Bîrligea în scandalul cu tentă rasistă. „Oaia e un animal care mie îmi place”

Mihai Stoica îl apără pe Daniel Bîrligea în scandalul cu tentă rasistă. „Oaia e un animal care mie îmi place”
Sursa foto: Sport Pictures
  • Publicat:

Mihai Stoica a sărit în apărarea lui Daniel Bîrligea după fotografia cu tentă rasistă publicată deunăzi. Din punctul său de vedere, e de apreciat că atacantul a găsit puterea să-și ceară scuze.

Postarea a declanșat un scandal uriaș în spațiul public. Nici Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a ezitat să intervină, prin vocea președintelui Csaba Asztalos. Se poate ajunge la o amendă usturătoare, în cazul în care sunt depuse plângeri.

Daniel Bîrligea, apărat de Mihai Stoica după derapajul rasist

Chestionat pe marginea subiectului, managerul general al campioanei a insistat asupra faptului că Bîrligea a conștientizat gravitatea gestului său și le-a prezentat public scuze competitoarelor pe care le-a jignit. Nu înainte de a șterge imaginea.

„Eu zic că a făcut un lucru frumos că s-a scuzat. Putea să nu o facă. Îţi dai seama că nu e făcută de el, e făcută de altcineva şi trimisă. El chiar mi-a arătat-o, dar eu nici nu am văzut ce e jos. Şi noi suntem ironizaţi mereu, că noi suntem oi şi nu ştiu ce.

 

Oaia (n.r. în poză apar un berbec cu medalia la gât, doi câini în lesă și trei păsări) e un animal care mie îmi place. De la oaie se folosesc multe, şi lâna, şi brânza. Omul s-a comportat admirabil că s-a scuzat”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.

Cristi Manea: „Unii nu se pot bucura fără o ironie, un gest de rasism”

În momentul în care i-a fost arătată fotografia cu pricina, Cristi Manea a taxat derapajul lui Daniel Bîrligea, atrăgându-i atenția că bucuria cuceririi unui titlu – pe care a simțit-o la rândul său, chiar de cinci ori – nu trebuie exprimată prin ironii și gesturi rasiste.

„(FCSB este campioana meritorie a acestui sezon?) Dacă au reușit să câștige cu două etape înainte, da, bravo lor. Asta este, focusul nostru nu este pe ei.

 

(Ai văzut postarea lui Bîrligea? Un berbec care ține doi câini în lesă și niște păsări în fața câinilor) Nu știu, îmi pare rău că unii nu se pot bucura fără o ironie, un gest de rasism.

 

Nu e ok. Eu nu am făcut asta. Am câștigat campionatul de multe ori. Nu e un gest ok, mai ales să ataci echipe rivale. Bucură-te, simte-te bine, trebuie să-ți vezi de treaba ta. Eu nici la meciul de aseară nu m-am uitat”, a spus fundașul Rapidului, în cadrul conferinței de presă premergătoare duelului cu Dinamo, încheiat la egalitate, 0-0.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Putin transmite un avertisment aliaților Kievului și reiterează motivul pentru care a inițiat conflictul cu Ucraina
Putin transmite un avertisment aliaților Kievului și reiterează motivul pentru care a inițiat conflictul cu Ucraina
Adevărul despre divorțul Ioanei de Ilie Năstase! Totul a pornit de la această poza, dar NIMIC nu este REAL
Adevărul despre divorțul Ioanei de Ilie Năstase! Totul a pornit de la această poza, dar NIMIC nu este REAL
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut…
Horațiu Moldovan a primit oferta! E dorit de o echipă care evoluează în cupele europene
Horațiu Moldovan a primit oferta! E dorit de o echipă care evoluează în cupele europene
Ianis Hagi poate semna cu o echipă ce va evolua în Europa League! Internaţionalul român este liber de contract după despărţirea de Rangers
Ianis Hagi poate semna cu o echipă ce va evolua în Europa League! Internaţionalul român este liber de contract după…
Octavian Popescu, mesaj de impact la câteva ore după ce Gigi Becali s-a plâns de el: “Este permanentă” | FOTO
Octavian Popescu, mesaj de impact la câteva ore după ce Gigi Becali s-a plâns de el: “Este permanentă” | FOTO
Ce face și cum arată Leticia Calderon, la 56 de ani. „Esmeralda” este de nerecunoscut la 27 de ani de la telenovela care a făcut-o celebră
Ce face și cum arată Leticia Calderon, la 56 de ani. „Esmeralda” este de nerecunoscut la 27 de ani de…
EXCLUSIV Anamaria Prodan, lovitură fatală pentru Laurențiu Reghecampf!
EXCLUSIV Anamaria Prodan, lovitură fatală pentru Laurențiu Reghecampf!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Bubulino, nu-ți mai ascunde amantul în cămară!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Bubulino, nu-ți mai ascunde amantul în cămară!
Rezultate Bac 2025. Edu.ro afişează notele la probele scrise înainte de contestaţii
Rezultate Bac 2025. Edu.ro afişează notele la probele scrise înainte de contestaţii
Au privit departe în Univers și au fost ȘOCAȚI! Ce au văzut?
Au privit departe în Univers și au fost ȘOCAȚI! Ce au văzut?
Ilie Năstase divorțează! Ioana a depus actele la Judecătoria Constanța: E vorba de agresivitatea verbală și fizică
Ilie Năstase divorțează! Ioana a depus actele la Judecătoria Constanța: E vorba de agresivitatea verbală și fizică
Ilie Năstase rupe tăcerea după ce Ioana, soția lui, a depus actele de divorț: 'Noi suntem…'
Ilie Năstase rupe tăcerea după ce Ioana, soția lui, a depus actele de divorț: 'Noi suntem…'
Anunț pentru cei care stau la curte! Se elimină autorizația. Primăria nu mai vine să te demoleze
Anunț pentru cei care stau la curte! Se elimină autorizația. Primăria nu mai vine să te demoleze
Scandal fără precedent între Nicușor Dan și Bolojan! Președintele vrea să desemneze alt premier
Scandal fără precedent între Nicușor Dan și Bolojan! Președintele vrea să desemneze alt premier
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Electronic Arts a anulat acest joc. Studioul producător a fost închis
Electronic Arts a anulat acest joc. Studioul producător a fost închis
Rușii de la Lada prezintă un nou model de talia Daciei Duster.
Rușii de la Lada prezintă un nou model de talia Daciei Duster.
Delia, ipostaza incendiară în care artista se lasă fotografiată foarte rar. Ce imagini a postat din vacanță pe rețelele sociale
Delia, ipostaza incendiară în care artista se lasă fotografiată foarte rar. Ce imagini a postat din vacanță pe rețelele sociale
×