Mihai Stoica i-a prins frica înainte de meciul decisiv al lui FCSB pentru titlu: „Ne paradește tot timpul!”

Mihai Stoica i-a prins frica înainte de meciul decisiv al lui FCSB pentru titlu: „Ne paradește tot timpul!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Stoica a analizat lotul celor de la Universitatea Craiova înainte de meciul cu FCSB programat în această duminică, 30 aprilie, și l-a remarcat pe Jovan Markovic, jucător cu prestații excelente aproape de fiecare dată împotriva roș-albaștrilor.

Mihai Stoica i-a prins frica lui Jovan Markovic înainte de Universitatea Craiova – FCSB

Oficialul vicecampioanei României a subliniat faptul că atacantul în vârstă de 22 de ani al trupei din Bănie a marcat în aproape fiecare meci direct cu FCSB, chiar și atunci când „alb-albaștrii” au pierdut fără drept de apel.

Roș-albaștrii pot însă profita de absența unui alt fotbalist de echipă națională al Universității Craiova, Andrei Ivan, cel care a părăsit antrenamentul în cursul zilei de vineri din cauza unei accidentări.

„Ivan este poate cel mai important. Forța Craiovei e dată în primul rând de jucătorii din avanposturi, toți sunt jucători care pot inventa. 

Am văzut golul lui Cîmpanu, dacă e să discutăm de ultimele meciuri, Baiaram… Markovic ne paradește tot timpul! Și când i-am bătut cu 4-1, tot ne-a driblat până s-a plictisit. Și ei au, și noi avem jucători buni în față”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.

  • 39 de meciuri, 7 goluri și 3 pase decisive a reușit Jovan Markovic în acest sezon, în toate competițiile, pentru Universitatea Craiova

  • 1.2 milioane de euro este cota de piață a atacantului, conform Transfermarkt.com

MM a continuat „războiul” de la distanță cu Vassaras

MM Stoica a continuat „războiul” de la distanță cu Kyros Vassaras, grecul care conduce Comisia Centrală a Arbitrilor, după ce acesta a venit cu noi clarificări prin intermediul unui comunicat după conferința-maraton susținută în cursul zilei de joi, 27 aprilie.

„Mă simt ca ăla de îţi aduce bolul de supă şi tu ai furculiţă. Orice aş spune vorbesc degeaba. Eram zen şi a apărut comunicatul. Am fost şocat şi m-am oprit (n.r. după un paragraf din comunicatul lui Vassaras). 

Deci se judecă mai bine fără VAR, asta e concluzia? (n.r. ironic). În momentul ăsta am luat furculiţa şi am început să mănânc supa (n.r. ironic). Şi-a arătat muşchii, nu a făcut nimic altceva. Ce a făcut el, e incalificabil. Practic ne-a zis că tot ce vedeţi voi, nu e aşa!

El cumva aici ne face un rezumat la ce a spus ieri, cumva la modul că nu s-a tradus bine… la tot ce a zis el 3 ore ieri. Incredibil”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.

Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…