Mihai Stoica (61 de ani), președintele Consiliului de Administrație la FCSB, s-a arătat impresionat de portughezul Filipe Coelho (45 de ani), antrenorul rivalei Universitatea Craiova, campioana României.
În opinia oficialului FCSB, Coelho continuă să dea dovadă de „decență și bun simț”, iar acesta este „un lucru mare”, chiar dacă este antrenorul care a reușit să facă „eventul”, împotriva „studenților” de la U Cluj.
Universitatea Craiova și U Cluj joacă în această seară în Supercupa României, la Craiova, de la ora 20:30.
Filipe Coelho, rivalul de la Universitatea Craiova, l-a impresionat pe Mihai Stoica, nu doar pentru parcursul pe care l-a avut începând din noiembrie 2025, când a preluat echipa din Bănie, cât mai ales prin faptul că a reușit să își păstreze „decența și bunul-simț”, după câștigarea titlului de campioană a României, dar și Cupa României.
„Mie ce îmi place e că şi-a păstrat decenţa şi bunul-simţ… Păi mă dau pe mine exemplu. E mare lucru să îţi păstrezi echilibrul.
Mulți l-au atacat când a venit, că nu ştiau cine e, «iepure» şi nu ştiu ce s-a mai auzit. E foarte uşor să îţi pierzi bunul-simţ când eşti pe cai mari.
Mie chiar mi-a plăcut mereu că el a păstrat o linie. E mare lucru”, a declarat Mihai Stoica, citat de Orange Sport.
Universitatea Craiova, campioana României, se află din nou față în față cu U Cluj. Iar asta se întâmplă la mai puțin de două luni de când gruparea din Bănie a jucat cu trofeul pe masă împotriva „studenților” conduși de italianul Cristiano Bergodi (61 de ani), în returul din play-off-ul Superligii, când oltenii s-au impus cu un categoric 5-0, după ce în Cupa României au câștigat, dramatic, la loviturile de departajare, 0-0 la finalul celor 120 de minute de joc.
Astfel, Universitatea Craiova și U Cluj joacă în Supercupa României, primul meci oficial al actualului sezon.
După această confruntare, care va avea loc la Craiova, oltenii vor juca, tot pe teren propriu, cu gruparea bielorusă ML Vitebsk, în manșa retur din preliminariile Ligii Campionilor. În tur, Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 4-1.
Noul sezon din Superliga începe săptămâna viitoare, iar primul meci din etapa inaugurală este cel dintre nou-promovată FC Voluntari și FC Botoșani. Partida este programată pe 17 iulie, de la ora 18:30. În aceeași zi, de la 21:30, FCSB joacă, pe teren propriu, cu FC Argeș.
Universitatea Craiova joacă împotriva echipei UTA Arad, acasă, pe 18 iulie, de la ora 21:15.