Mihai Stoica a anunțat când poate veni Dan Petrescu la FCSB. „Atunci vrea să preia”

Mihai Stoica, veste de maximă importanță despre Dan Petrescu. Sursa foto: SPORT PICTURES

Mihai Stoica (61 de ani) a explicat care sunt șansele ca Dan Petrescu (58) să ajungă pe banca tehnică a echipei FCSB.

În ultima vreme, scenariul venirii „Bursucului” la formația roș-albastră a fost întors pe toate părțile. Mulți oameni de fotbal au emis păreri în legătură cu varianta sosirii lui Petrescu în Capitală, iar președintele Consiliului de Administrație de la FCSB a transmis când ar putea legenda naționalei României să preia frâiele fostei campioane a Superligii.

Mihai Stoica și venirea lui Dan Petrescu la FCSB: „Nu se discută altă perioadă în care să înceapă”

Ex-antrenorul lui CFR Cluj a traversat momente dificile din cauza problemelor de sănătate. În prezent, Dan Petrescu își pregătește încet-încet revenirea pe banca tehnică, iar în luna august, ProSport a anunțat în exclusivitate că sunt șanse mari ca „principalul” să ajungă la FCSB.

Mihai Stoica a vorbit acum despre scenariul menționat. El a colaborat cu Dan Petrescu la Unirea Urziceni și a transmis că întoarcerea „Bursucului” în antrenorat s-ar putea înfăptui abia în vara anului 2027.

„Dan Petrescu poate să antreneze din vara anului viitor. Atunci vrea să preia o echipă. Nu se discută altă perioadă în care să înceapă.

(n.r. – Nu sunt șanse să vină acum la FCSB?) Nu. Să vedem, să trăim până în vara anului viitor. Nu e corect să vorbesc despre ce se va întâmpla atunci, când noi nu știm ce se va întâmpla în toamna anului acesta”, a comunicat Mihai Stoica, citat de fanatik.ro.

Un alt aspect semnificativ? Luni, Dan Petrescu a fost prezent în tribunele Arenei Naționale, asistând la partida FCSB – Petrolul. „Găzarii” au fost dominați copios, dar au reușit să smulgă un punct, scor 2-2, în etapa cu numărul 9 a Superligii.

Mesaj clar pentru Gigi Becali: „Dacă vin, nu mă interesează banii”

Cert e că Dan Petrescu îi oferă deja sfaturi lui Gigi Becali. Cei doi vorbesc în mod constant, iar fostul mare fotbalist nu vede o problemă în a-l ajuta pe omul de business.

„Dan Petrescu a luat campionate și campionate. Mi-a și zis: «Eu dacă vin, eu nu am mare nevoie de bani, eu am bani destui, nu mă interesează…». Dar a zis așa: «Oricând poți să mă suni să îți dau o părere»”, a declarat Gigi Becali în urmă cu doar câteva zile, potrivit sport.ro.

În clipa de față, FCSB e condusă de către Marius Baciu (51), însă situația se poate modifica. Antrenorul a primit un ultimatum din partea lui Gigi Becali: câștigă cel puțin patru puncte din duelurile cu Petrolul și Universitatea Craiova sau pleacă!

Cum meciul cu „găzarii” s-a încheiat la egalitate, lui Baciu îi rămâne doar varianta obținerii unui succes pe „Ion Oblemenco”, sâmbătă, 19 septembrie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]