Cristi Balaj s-a despărțit de CFR Cluj, iar Neluțu Varga este nevoit să caute din nou președinte pentru clubul din Gruia.
Fostul arbitrul a plecat din funcția de președinte în urma rezultatelor modeste obținute de CFR Cluj în acest sezon.
CFR Cluj a obținut numai 13 puncte în 12 meciuri din actuala stagiune a Superligii României, clubul patronat de Neluțu Varga fiind pe locul 11 în clasament, departe de așteptările fanilor.
Pe fondul acestor rezultate, Cristi Balaj și-a dat demisia și a luat o pauză de la fotbal, dorind să fie mai aproape de familie, așa cum a dezvăluit chiar finanțatorul clujenilor.
Mihai Stoica a reacționat imediat la aflarea veștii că Balaj a plecat de la CFR Cluj. Cei doi nu au avut deloc o relație apropiată în calitate de rivali în Superligă, ba dimpotrivă.
Președintele Consiliului de Administrație de la FCSB l-a atacat constant pe fostul președinte al ardelenilor, așa cum și Cristi Balaj a avut mereu cuvinte dure la adresa celor de la FCSB.
MM Stoica consideră că patronul celor de la CFR Cluj este o persoană admirabilă în general, dar imprevizibilă atunci când vine vorba de echipa sa, motiv pentru care nu este deloc simplu să lucrezi cu el.
„Mie îmi e greu să vorbesc de Cristi pentru că eu nu ştiu cu ce se ocupa el acolo. Eu când am auzit la CFR de preşedinte sportiv am zâmbit, director sportiv mai ştiam. Dar la CFR era preşedinte sportiv. Eu împart cu Vali Argăseală activtea la noi, el se ocupă de nişte probleme, eu de altele.
Eu mereu m-am ocupat mai mult de partea sportivă, mai multă lângă echipă, munca de birou nu m-a fascinat niciodată, Argăseala m-a eliberat de tot.
Cristi nu ştiu ce făcea, dacă doar una sau alta. CFR nu e un club uşor, eu îl cunoosc de peste 20 de ani pe Neluţu Varga, mie îmi place mult ca om, dar şi el e un tip imprevizibil şi cred că nu e foarte uşor să lucrezi cu el”, a spus MM Stoica, potrivit Prima Sport.
„Ştii care e problema? Nu ştii cum se cataloghează titulatura de preşedinte în România. Ce a declarat Varga e foarte profesionist şi corect, un preşedinte trebuie să aducă bani în club, să aibă pozitivitate, voce, strategie. Mi se pare foarte corect. Dar ce zice acolo ca am avut o discutie cu Cristi, înseamnă că n-ai fost mulţumit…”, a spus și Marius Baciu, potrivit aceleiași surse.