Mihai Stoica a pornit războiul cu Nicolae Dică! Acuzații după plecarea de la FCSB: „A plecat fără să-i salute!”

Mihai Stoica a pornit războiul cu Nicolae Dică! Acuzații după plecarea de la FCSB: „A plecat fără să-i salute!”
Mihai Stoica, managerul general al FCSB, urmareste meciul de fotbal contra formatiei U Cluj din etapa a XVI-a a Superligii, disputat pe Cluj Arena din Cluj-Napoca, luni, 31 octombrie 2022. FLAVIU BUBOI / MEDIAFAX FOTO

Mihai Stoica, managerul general al clubului FCSB, a ieșit la atac după plecarea lui Nicolae Dică de la echipă și l-a acuzat pe fostul antrenor că nici măcar nu și-a salutat foștii colegi.

După meciul cu Oțelul Galați, scor 0-0, în etapa a doua a grupelor Cupei României Betano, Mihai Pintilii, antrenorul interimar al lui FCSB, i-a bătut obrazul lui Nicolae Dică.

Acesta i-a reproșat fostului său colaborator că a plecat de la echipă fără să îi salute pe el și pe ceilalți din staff-ul tehnic al lui FCSB.

Mihai Stoica a pornit războiul cu Nicolae Dică! Acuzații după plecarea de la FCSB

Mihai Stoica nu l-a iertat nici el pe Nicolae Dică din acest punct de vedere.

„Eu cred că Nicolae Dică nu face bine când iese cu chestiile astea. Dar e problema lui, face cum consideră el că e bine pentru el.

Dică era şeful staff-ului tehnic, nu era problema că nu s-au înţeles. Când tu n-ai chimie cu toţi membri staff-ului înseamnă că tu ai problemă. Sau ei au o problemă, dar mai mulţi într-o parte, unul într-o parte.

Dragoste cu sila nu se face, în momentul când nu e chimie pot lucra împreună, dar nu se poate face mare lucru. Dică a plecat fără să-i salute pe Neubert, Pintilii şi Popa. Nici pe Mache nu l-a salutat. E problema lor, până la urmă. Eu mă opresc aici, ce să mai vorbesc? Eu zic că nu-i face bine lui.

Să dezvolte subiectul şi apoi o să vorbesc şi eu, dacă ţine neapărat. Nu ştiu ce fel de discplină a impus el. Să explice cui nu i-a convenit. Să explice exact care-i treaba şi apoi vom discuta, dacă ţine neapărat. Să spui ce? Din cauza raportului pe care l-am avut cu unii, n-am avut eu rezultate?

Nu-şi aveau rostul discuţiile astea, vorbesc pentru paşii următori pe care-i face el în carieră. Chestia asta… Să pleci pe urmă să spui. Încerci să cauţi nişte scuze sau ce? Care-i problema? Din ceilalţi să zic că o influenţă directă putea să aibă Marius Popa. N-a apărat Târnovanu? Care-i problema, unde e problema?

Nu vrea nimeni să-l discrediteze. E un mandat bun, a calificat echipa după cinci ani în grupele unei competiţii continentale. Sunt convins că dacă nu venea înainte de meciul retur cu Saburtalo nu ne calificam. Am convingerea asta”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]