Mihai Rotaru recunoaște, după plecarea lui Mirel Rădoi de la Universitatea Craiova, la ce capitol suferă oltenii: „Suntem la pământ!”

Mihai Rotaru recunoaște, după plecarea lui Mirel Rădoi de la Universitatea Craiova, la ce capitol suferă oltenii: „Suntem la pământ!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Rotaru, finanțatorul clubului Universitatea Craiova, a reacționat după ce antrenorul Mirel Rădoi și-a dat demisia și a recunoscut din ce punct de vedere suferă echipa din Bănie.

La scurt timp după eșecul cu FC Argeș din Cupa României, Mirel Rădoi și-a anunțat demisia.

Meciul dintre FC Argeș și Universitatea Craiova s-a jucat miercuri, în cadrul etapei a treia a grupelor din Cupa României, iar piteștenii s-au impus cu scorul de 2-1, după golurile marcate de către Bertrand, în minutul 64, respectiv Tofan, în minutul 70. Pentru olteni, a marcat Screciu, în minutul 55.

Mihai Rotaru recunoaște, după plecarea lui Mirel Rădoi de la Universitatea Craiova, la ce capitol suferă oltenii

După ce a rămas fără antrenor, Mihai Rotaru recunoaște că Universitatea Craiova suferă la capitonul comunicare.

„În acest moment suntem la pământ. Nu aveam voie. Suntem în atenția opiniei publice mai mult cu alte lucruri decât cele sportive.

Toate trei variantele de antrenori sunt sub contract în acest moment. Prioritar a fost să rezolvăm această problemă pe termen scurt și foarte scurt. Puteți să mă întrebați de săptămâna viitoare. Antrenorii pe care ni i-am dorit în trecut… sigur că ne-am îndreptat către aceștia. Primii trei pe care i-am analizat în trecut sub sunt contract. Nu ne-am aplecat asupra acestui subiect, pentru că important este că noi luni avem meci cu Mioveni.

(n.r. întrebat dacă regretă numirea lui Rădoi) Dacă nu l-aș fi adus, m-ați fi întrebat dacă nu regret că nu l-am adus pe Mirel Rădoi. Nu o să îmi dau cu părerea vreodată asupra unei expertizei unui antrenor. Nu face parte din domeniul meu de activitate. Cu niciun antrenor nu am spus: «L-am dat afară pentru că joacă așa și nu joacă așa».

(n.r. ultima întâlnire cu Mirel Rădoi) Am discutat în jurul orei 9, când trebuia să stabilim ce se întâmplă. Când am ajuns la cantonament, staff-ul și Mirel Rădoi tocmai plecau, ne-am salutat”, a spus Mihai Rotaru, la Pro Arena.

 

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Chiricheș, Cicâldău, Șut, Tănase și Pușcaș, OUT! Florin Prunea a ales lotul României pentru EURO
Chiricheș, Cicâldău, Șut, Tănase și Pușcaș, OUT! Florin Prunea a ales lotul României pentru EURO
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită cu lingura
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și pe mine!
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și pe mine!
EXCLUSIV. Mărturia tinerei rănite în accidentul din Pasajul Unirii.
EXCLUSIV. Mărturia tinerei rănite în accidentul din Pasajul Unirii. "M-am urcat pasager cu unul pe care nu îl cunoşteam"
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă simt vinovat!
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă…
Cum va fi condusă Andreea pe ultimul drum! Decizie emoționantă luată de familia tinerei ucise de Mirel
Cum va fi condusă Andreea pe ultimul drum! Decizie emoționantă luată de familia tinerei ucise de Mirel
Ungaria stă pe o COMOARĂ! Ungurii au făcut descoperirea de zeci de miliarde de euro
Ungaria stă pe o COMOARĂ! Ungurii au făcut descoperirea de zeci de miliarde de euro
Andreea ar fi presimțit ce urma să i se întâmple la Timișoara?! Incredibil ce a făcut ultima dată când și-a văzut părinții
Andreea ar fi presimțit ce urma să i se întâmple la Timișoara?! Incredibil ce a făcut ultima dată când și-a…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
SUV-ul ce bate Hyundai Tucson și Kia Sportage. Preț tentant în România - VIDEO
SUV-ul ce bate Hyundai Tucson și Kia Sportage. Preț tentant în România - VIDEO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…