Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Mihai Rotaru, ofertă pentru Gigi Becali: „Îl vreau pe Darius Olaru. Îi dau 3.000.000 de euro”. Totul a plecat de la Mitriță

Mihai Rotaru, ofertă pentru Gigi Becali: „Îl vreau pe Darius Olaru. Îi dau 3.000.000 de euro”. Totul a plecat de la Mitriță

Sonia Baciu
06 mai 2025, 20:57, Superliga
Mihai Rotaru, ofertă pentru Gigi Becali: „Îl vreau pe Darius Olaru. Îi dau 3.000.000 de euro”. Totul a plecat de la Mitriță
Foto: captură video Superliga România/YouTube

Mihai Rotaru, patronul echipei Universitatea Craiova, a reacționat după ce omul de afaceri Gigi Becali s-a arătat interesat de mai mulți fotbaliști de la principalele contracandidate la titlul de campioană, printre care și de Alex Mitriță, jucător de bază al echipei din Bănie.

Mai mult decât atât, Rotaru a lansat și o ofertă pentru un jucător din lotul FCSB, Darius Olaru (27 de ani), mijlocașul cotat la 7.500.000 de euro, dar care în acest an nu a evoluat în niciun meci, după ce s-a accidentat în cantonamentul din iarnă. Olaru a revenit la antrenamente și ar putea să intre în joc în acest final de sezon.

Olaru a venit la FCSB în ianuarie 2020, iar în prima parte a sezonului a evoluat în 30 de meciuri, în toate competițiile, a marcat 15 goluri și a avut șapte pase decisive.

Mihai Rotaru, mesaj pentru Gigi Becali: „Îi dau 3.000.000 pe Olaru”

Rotaru a afirmat că  există șansa ca echipa sa să facă un transfer „la pachet” a doi dintre jucătorii de la FCSB și nu a ezitat să ofere o sumă importantă pentru Olaru, parte din „pachet”, chiar dacă acesta este accidentat.

„Nu comentez, am un principiu, nu mă interesează Gigi Becali, nu mă interesează ce spune. Îi dau 3.000.000 pe Olaru, accidentat. I-am zis și acum un an sau doi.

Nu vreau să facem emisiuni pe ce spune Gigi Becali. Refuz, ca și consumator de fotbal, să comentez ce spune Gigi Becali. Dacă a venit Luțu, ce a făcut la Palat, cine i-a pupat mâna, nu vreau așa ceva, refuz.

Există aceeași șansă ca noi să-i luăm pe Olaru și pe Bîrligea la pachet. Nu discutăm de Mitriță, hai să discutăm de Bană, ce probabilitate e ca Ștefan Bană să plece la FCSB. E aceeași probabilitate ca la fiecare jucător, sigur că există această posibilitate.

Sperăm să ne calificăm în preliminariile europene. Poate sunt jucători care pleacă după traseul preliminariilor cupelor europene. Suntem înaintea ultimelor trei etape, suntem în obiectiv. Nu e în regulă să discut despre transferuri”, a declarat Mihai Rotaru, potrivit Fanatik.

Becali: „Dacă apare un jucător valoros, îl iau”

Gigi Becali vrea să transfere cel puțin doi jucători pentru sezonul următor, cu scopul de a-și întări lotul cu care să abordeze nu doar campionatul intern, ci și Liga Campionilor.  Astfel, un atacant și un fundaș central sunt deja pe „lista scurtă” a finanțatorului FCSB, iar numele vehiculate sunt ale lui Alex Mitriță și Louis Munteanu.

„Trebuie să facem puține întăriri ca să facem ce vrem noi să facem, Liga Campionilor. Ne trebuie un fundaș central și un atacant, astea două 100%. După, vom vedea… Eu chiar dacă am pe un post 4-5 jucători, dacă apare un jucător valoros, îl iau, care e treaba, să fie al șaselea. Nu am treabă eu, să fiu acoperit. Niciodată nu ești acoperit de un jucător mai valoros decât ai tăi”, a spus Becali, la Palat.