S-a certat de nenumărate ori cu Adrian Mititelu, dar în prezent Mihai Rotaru îi dă dreptate patronului de la FC U Craiova, cu privre la eroare celor de la FRF.
De-a lungul timpului, Adrian Mititelu a susținut de mai multe ori că FRF acționează din 2002 în ilegalitate, iar Mihai Rotaru îi dă dreptate.
Adrian Mititelu, aflat, parcă, de-o viață în război cu FRF, a publicat azi documente potrivit cărora chiar forul condus de Răzvan Burleanu a recunoscut că funcționează în afara legii din 2002.
În acest sens, Mihai Rotaru, îi dă dreptate lui Adrian Mititelu. Finanțatorul Universității Craiova spune același lucru, dar, totodată, susține că sunt soluții ca problema să fie remediată.
„Federația are probleme cu intrarea în legalitate, dar are o portiță prin care poate intra în legalitate. Poate înregistra toate Adunările Generale din 2002, de când a fost problema, asta a spus și instanța. Sunt de acord cu domnul Mititelu aici, va fi ceva haos la Federație, pentru că vor trebui înregistrate toate aceste Adunări.
Este o eroare mare a Federației, dar vorbim și de vechea Federație, dar are o portiță de intrare. Este ca o clădire, ai făcut clădirea și apoi cauți să iei autorizațiile.
Federația trebuie să se adune și să facă demersurile necesare să intre în legalitate. Dar nu este o infracțiune, nu văd de ce să fie cineva sancționat. Federația are și avantaje, dar dacă nu joacă cărțile cum trebuie pot fi probleme mari.
În cel mai rău caz se poate face o altă Federație, care preia activul și pasivul, dar nu văd cum, legal, să se facă asta, nu văd să se întâmple mare lucru”, a explicat Rotaru, la DigiSport.
În situația, puțin probabilă, în care FRF se va destrăma, de destinele fotbalului românesc se va ocupa, până la remedierea problemei, UEFA.
„Dacă Federația merge să înregistreze acum toate Adunările Generale, nu se va întâmpla nimic, este doar o întârziere, nu e infracțiune. Dar suntem departe de scenariul negru, nu cred că se va ajunge aici.
Forurile internaționale probabil vor proteja cluburile, dacă se ajunge la asemenea scenariu, că suntem afiliați la UEFA. Cel mai probabil UEFA va deveni Federația, până se face altă Federație, cu altă conducere, probabil. Dar nu există temei legal, în acest moment”, a mai punctat omul de afaceri din Craiova.
Nu mai departe de sfârșitul lunii mai, Mititelu a dat de pământ cu Rotaru în eterna telenovelă cu privire la sigla celebră cu leul.
„Minte cum respiră! Procesul în cauza face obiectul mărcii cu LEUL! Este procesul principal, altul pe subiectul mărcii nu există. Rotaru este în confuzie, ori preocupat să mintă.
Așa zisul proces câștigat de Badea în 2017 vizează exclusiv numele Universitatea Craiova, proces câștigat cu contribuția judecătorului bandit Marian Buda”, a reacționat Mititelu, după ce Rotaru afirmase că sigla cu leul este în patrimoniul Universității Craiova din 2017.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER