Mihai Rotaru a comparat-o pe Universitatea Craiova cu Manchester City, în încercarea de a evidenția că oltenii nu sunt dependenți de Alex Mitriță

Mihai Rotaru a comparat-o pe Universitatea Craiova cu Manchester City, în încercarea de a evidenția că oltenii nu sunt dependenți de Alex Mitriță
Foto: Sport PIctures

U Cluj și Universitatea Craiova au remizat, 1-1, în etapa zece a Superligii, iar după partidă Mihai Rotaru, finanțatorul echipei oltene, a anunțat că Alexandru Mitriță este cel mai important jucător al formației din Bănie, dar trupa antrenată de Costel Gâlcă nu e totuși dependentă de un singur jucător.

În meciul U Cluj – Universitatea Craiova 1-1 au marcat Thiam, respectiv Oshima. Oltenii nu mai câștigă de patru partide, iar Mihai Rotaru a vorbit și despre tehnicianul Costel Gâlcă: „Face o treabă bună, până la urmă la Cluj e un rezultat care ne ține în grafic. Să faci egal în deplasare pe terenul liderului este un rezultat care nici nu te fericește, dar nici nu te întristează”.

Mihai Rotaru, despre Alex Mitriță: „Nu putem spune că suntem dependenți de el”

„Mitriță e cel mai valoros jucător din campionatul României, dar nu putem spune că suntem dependenți de el. A așteptat Manchester City până la ultima fază. Și lor li se mai întâmplă”, a declarat Mihai Rotaru la Digi Sport.

De asemenea, omul de afaceri a vorbit și despre transferurile de la Universitarea Craiova: „În acest moment nu luăm în considerare să mai aducem vreun jucător. Haideți să repetăm, nu luăm în considerare. Dacă apare o oportunitate, o să o analizăm. Nu poți să-ți faci planul după oportunități”.

Îmi doream să iau cele trei puncte. Pe băieți i-am văzut montați. În prima repriză nu am intrat bine. E o echipă care e greu de deschis, e organizată și s-a văzut. Am avut ceva ocazii în a doua repriză, șansă la gol, dar nu e de ajuns doar cu 45 de minute…Am mai spus-o, suntem și cu oscilații mari în pregătire, la unii jucători. Unii abia și-au revenit, spre exemplu Baiaram. Meciul trecut a jucat bine, astăzi destul de slăbuț. E greu să joci bine. O luăm treptat – Costel Gâlcă

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Putin vrea TOATĂ Ucraina! Avertismentul dur lansat de Zelenski
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania