Mihai Popescu a revenit pe teren după șase luni și a avut un discurs plin de curaj la adresa lui Gigi Becali, în direct, la TV.
FCSB a obținut doar un egal pe teren propriu în fața ultimei clasate din play-out, Metaloglobus. Totuși, vestea bună pentru roș-albaștrii este că Mihai Popescu a revenit pe gazon și a bifat primele minute după ce în urmă cu aproape șase luni a suferit o accidentare gravă.
La finalul meciului de pe Arena Națională, fundașul a vorbit deschis despre revenire și s-a arătat încrezător în forțele sale de a-și recâștiga locul de titular, contrar opiniilor lui Gigi Becali din ultima vreme, care îl dădea ca și plecat la final de sezon.
Internaționalul român a revenit chiar pe stadionul unde a suferit o ruptură de ligament încrucișat în duelul naționalei României cu Austria. A intrat pe final de joc în locul lui Daniel Graovac.
A avut o prestație solidă preț de 15 minute. E convins că nu are nimic de demonstrat cuiva, cel mai probabil gândindu-se la patron. Vrea doar să își demonstreze lui că poate reveni la nivelul din sezonul trecut.
„Din păcate nu s-a obținut o victorie. Avem de lucru, cu siguranță vom reveni cu victorie. (Nu te așteptai să revii atât de repede?) Din păcate, nimeni nu vrea să intre în locul unui jucător accidentat. Îmi pare rău pentru Graovac, sper că e bine. Știu că e un băiat puternic, va fi bine.
(Cum e când intri pe teren după o astfel de accidentare?) Ar trebui să fie în mintea noastră o barieră de teamă. Mă antrenez de ceva timp cu echipa, am jucat un meci cu echipa a doua, zic că am trecut peste acest lucru. Pentru mine au fost 15 minute bune. Iau ce e mai pozitiv pentru mine, construiesc pe acest lucru.
(Cât de mult te-au motivat discuțiile din spațiul public?) Fiind departe de echipă, văzând ce se scrie în presă, încerci să le iei pozitiv. Eu mereu am fost pozitiv în această perioadă în care am fost accidentat. Am avut profesioniști lângă mine, acasă am avut familia. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine.
(Care e obiectivul tău până la vară?) Nu trebuie să demonstrez nimic, nimănui. Vreau să-mi demonstrez că mă pot ridica la nivelul la care am fost înainte de accidentare. Acest lucru contează pentru mine.
(Cum a fost venirea lui Mirel Rădoi?) Îl cunoaștem, știm ce importanță are pentru acest club. Sper că vor fi momente frumoase. Mai avem de lucru, avem multe de pus la punct. Începem să înțelegem ce vrea să ne transmită, ce vrea să jucăm. Sper că se va vedea la următorul meci. Trebuie să câștigăm meciuri, obiectivul este calificarea în Conference. Trebuie să lucrăm pentru asta”, a declarat Mihai Popescu, la Prima Sport.