Mesajul fanilor Universităţii Craiova pentru Costel Gâlcă! „Dacă nu dă afară jumătate din jucători, va avea soarta celorlalți antrenori!”

Redactor:
Cosmin Staicu
Mesajul fanilor Universităţii Craiova pentru Costel Gâlcă! „Dacă nu dă afară jumătate din jucători, va avea soarta celorlalți antrenori!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Constantin Gâlcă a fost anunţat oficial ca antrenor al Universităţii Craiova, el semnând azi un contract până la finalul anului viitor, cu opţiune de prelungire pe încă un sezon, până în vara anului 2026.

El va conduce astăzi primul antrenament şi va fi prezentat într-o conferinţă de presă. Tehnicianul va debuta la Universitatea Craiova duminică, de la ora 19.00, în etapa a 4-a a play-off-ului, în meciul cu Sepsi.

Mesajul fanilor Universităţii Craiova pentru Costel Gâlcă! „Dacă nu dă afară jumătate din jucători, va avea soarta celorlalți antrenori!”

Gâlcă are obiectiv acum calificarea în cupele europene, iar în următorul sezon i s-a transmis că trebuie să reușească eventul.

Fanii Universităţii Craiova au reacţionat pe paginile de socializare ale clubului, după anunţul oficial al instalării lui Costel Gâlcă. Noul antrenor este bine primit de fani, care îi urează succes, dar majoritatea consideră că lotul de jucători este principala problemă a clubului şi nu neapărat cine îi pregăteşte pe aceştia.

Lipsa valorii, dar mai ales lipsa seriozătăţii sunt acuzate de suporterii olteni, care sunt sceptici că noul tehnician va reuşi ceea ce nu au reuşit predecesorii săi, respectiv metamorfozarea unor fotbalişti blazaţi şi fără ambiţie, iar Gâlcă ar urma să aibă soarta celorlalţi tehnicieni care au antrenat în Bănie.

Gâlcă este al cincilea antrenor al Ştiinţei din acest sezon, după Eugen Neagoe, Laurenţiu Reghecampf, Corneliu Papură şi Ivaylo Petev.

Iată câteva din reacţiile fanilor Universităţii Craiova, pe pagina de facebook a clubului:

„Dacă Rotaru i-a propus câștigarea titlului, acel Rotaru trebuie sa aducă și fotbalişti, nu jucători…. cu lotul asta nici în 10 ani nu câştigăm”

„Bine ai venit, taie în carne vie! Rotarule lasă-l să-si facă treaba și nu-i mai ţine în braţe pe Ivan si Markovic, afară cu cei care nu fac față cerințelor la Universitatea Craiova! Înca-o dată, bine ai venit, Costel, suntem alături de tine!”

„Am avut atâția antrenori buni de care ne-am bătut joc din cauza supraevaluării lotului și speranțelor la titlu fără o bază reală. Dacă și acum vom sacrifica antrenorul pentru aceiași jucători, altul mai bun nu va mai convinge Rotaru în veci să aducă”

„Dacă nu dă jumătate din jucători afară, o să aibă soarta celorlalți ! Aici ne trebuia unu’ cu biciul, gen Dorinel Munteanu, nu unul calm și cu bun simț ca el, îl mănâncă ăștia, o să vedeți„

„Când jucătorii nu au mentalitate de învingători,poate veni orice antrenor și tot degeaba. Oricum, bun venit și mult succes!”

„Bun venit Costele. Îți doresc din tot sufletul să îți duci mandatul la bun sfârșit, să faci curățenia de vară în lotul echipei și să ne faci fericiți anul viitor cu titlul de campioni”

„Păcat că aducem antrenori buni, dar degeaba, trebuie renunțat la 7-8 jucători din lot care sunt plafonați la acest nivel, cu acești jucători nu putem obține mai mult de locul 3-4!”

„Felicitări și mult succes Costele. Pune parul pe leprele alea nesimțite din lot. Cine merită și muncește să rămână la echipă . Cine nu …La revedere și adu doi trei jucători de la tineret care merită”

„Succes! Rotaru, poți să aduci pe Guardiola dacă nu este lăsat mimim un an, degeaba!”

„Au fost antrenori mai bun de 100 de ori și nu au reușit..,pentru că problema e la jucători nu la antrenori. Schimbați și fotbaliștii!”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…