Meriton Korenica (29 de ani), transferat în această vară la FCSB, a rupt tăcerea și face dezvăluiri din interiorul echipei, care trece printr-o schimbae majoră după revenirea lui Laurențiu Reghecampf (51 de ani) pe banca tehnică, pentru al treilea său mandat.
Reghecampf, oficial la FCSB din 24 septembrie, și-a făcut remarcată prezența în vestiar, încă de la primele antrenamente pe care le-a condus, din pauza internațională.
Korenica, internaționalul kosovar, a rupt tăcerea și a dezvăluit ce a adus nou Laurențiu Reghecampf în vestiarul lui FCSB. Korenica s-a arătat impresionat de modul în care tehnicianul își conduce antrenamentele, considerate spartane și amintind de cele din primul său mandat, când la fel ca și acum făcea echipă cu preparatorul fizic Thomas Neubert (57 de ani).
„(n.r. Cum e cu Reghe?) E o disciplină de fier, ne antrenăm din greu. Am venit săptămâna trecută, m-am antrenat toată săptămâna asta și mă simt foarte bine. Sper să câștigăm următorul meci.
Fiecare antrenor are un stil diferit. Acum, cu Mister lucrăm foarte bine, mă simt confortabil, o să vedem ce rezultate vom avea, dar simt că toți colegii mei sunt foarte bine. Trebuie să dăm maximum și să ne adaptăm.
Pentru mine, e un antrenor foarte bun, din ceea ce am văzut acum și ce am auzit despre el. E campion cu echipa asta. Normal, accept tot ce zice. Ce spune el trebuie să fac”, a declarat Meriton Korenica pentru Digi Sport.
Meriton Korenica a fost vedeta celor de la CFR Cluj, unde în perioada iulie 2024 – septembrie 2026 a evoluat în 110 meciuri, cu 27 de goluri și 17 pase decisive. În actualul sezon, Korenica a jucat în zece partide, în toate competițiile, cu trei goluri (două în preliminariile Conference League și unul în Cupa României) și o pasă decisivă, în Superliga.
Pentru FCSB a jucat în trei meciuri și are un gol marcat.
Cota de piață a lui Meriton Korenica este în prezent de 2,5 milioane de euro, în scădere de la 3 milioane de euro cât avea la actualizarea din iunie 2026, când era la CFR Cluj. Potrivit Transfermarkt, Korenica este cel mai valoros jucător din lotul FCSB, fiind urmat de Ștefan Târnovanu (26 de ani) și David Miculescu (25 de ani), ambii cu câte 2,3 milioane de euro.
În top 5 se mai află Denis Drăguș (27 de ani), cu 2 milioane de euro și Joyskim Dawa (30 de ani), cu 1,8 milioane de euro.
Primul meci cu Reghecampf pe banca tehnică, din noul său mandat, este programat sâmbătă, 10 octombrie de la ora 21:30, iar adversară este Oțelul, de asemenea cu antrenor nou, după demiterea lui Stjepan Tomas (50 de ani).
FCSB se află pe locul 11, cu 12 puncte, în timp ce Oțelul ocupă locul 14, cu 10 puncte în dreptul său. În sezonul trecut, FCSB s-a impus în toate cele trei meciuri directe.