Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Șumudică refuză Giuleștiul și anunță noul antrenor al Rapidului: „Îmi doresc să vină el, mai mult decât să mă întorc eu vreodată!”

Șumudică refuză Giuleștiul și anunță noul antrenor al Rapidului: „Îmi doresc să vină el, mai mult decât să mă întorc eu vreodată!”

Șumudică refuză Giuleștiul și anunță noul antrenor al Rapidului: „Îmi doresc să vină el, mai mult decât să mă întorc eu vreodată!”
Marius Sumudica il vrea pe Daniel Pancu la Rapid. FOTO Mediafax foto

Marius Șumudică nu e interesat să mai revină la Rapid și a anunțat antrenorul pe care și l-ar dori la echipa sa de suflet.

În urmă cu câteva zile au apărut primele zvonuri potrivit cărora Daniel Pancu (48 de ani) ar fi dorit la Rapid, potrivit DigiSport. Între timp, Costel Gâlcă și-a anunțat plecarea, după ratarea principalului obiectiv (n.r calificarea în cupele europene).

Pancu nu s-a decis dacă va lăsa CFR pentru gruparea giuleșteană, la care a promis că va reveni la un moment dat, după ultimul meci direct din Giulești. Marius Șumudică (55 de ani) și-ar dori ca „Pancone” să antreneze Rapidul mai mult decât și-ar dori să mai revină el vreodată.

Marius Șumudică îl vrea pe Pancu la Rapid: „Asta e dorința mea”

Rapid a rămas, din nou, fără antrenor la final de sezon. La fel ca anul trecut, când Șumudică și-a anunțat plecarea după ratarea calificării în cupele europene, a venit rândul lui Costel Gâlcă să părăsească echipa, la capătul unui play-off dezastruos.

„Șumi” e convins că Daniel Pancu poate face o treabă bună la fosta sa echipă și o poate duce pe culmile succesului.

„Știi ce îmi doresc în momentul de față? L-am auzit și pe Pancu că dădea nu știu ce interviuri și ce spunea pe acolo. Îmi doresc să vină Pancu la Rapid. Mai mult decât să se întoarcă Șumudică la Rapid vreodată. Asta e dorința mea în momentul de față.

Nu spun mai multe, pentru că eu nu am vorbit niciodată de Pancu și nici nu o să vorbesc. Nu voi vorbi niciodată urât de Pancu. Îmi doresc din suflet să vină Pancu la Rapid. Este momentul lui Pancu la Rapid, n-a fost de 6 ani.

Este un antrenor care a dovedit în ultimul mandat că poate să facă și este momentul ca Rapid să facă performanță. Și cred cu sinceritate că dacă Pancu va veni la Rapid, cu sprijinul pe care îl va avea din partea tuturor, va reuși. Și îmi doresc lucrul ăsta”, a spus Marius Șumudică, la Fanatik.

Pancu, despre revenirea la Rapid: „Am multe nopți nedormite”

Tehnicianul a negat că ar fi purtat negocieri cu clubul său de suflet. Cu toate acestea, de mai multe ori, impresarul Giovanni Becali a precizat că el a avut discuții cu oficialii clubului.

„(n.r. Pleci la Rapid?) Eu de la Rapid știu că mă doresc oamenii. Nu am negociat cu nimeni. E departe Rapidul acum. Eu sunt concentrat, nopți nedormite, pentru că am crezut în băieții ăștia”, spunea Pancu, joi, la Digi Sport.

Daniel Pancu ar fi la a doua experiență pe banca giuleștenilor. A mai antrenat Rapidul, în perioada octombrie 2018 – martie 2020, atunci când echipa evolua în ligile inferioare.

Ca jucător, „Pancone” a cucerit un titlu de campion cu Rapid (1999), 3 trofee ale Cupei României (1998, 2002, 2006) și 2 Supercupe (1999, 2002). A îmbrăcat tricoul alb-vișiniu de 154 de ori și a marcat 38 de goluri.

Parteneri
Răsturnare de situație. Parcul Donald Trump s-ar putea numi Maia Sandu
Mediafax
Dovada clară că Andreea Bălan a terminat-o cu Petrișor Ruge. Cu cine l-a schimbat, după ce nu l-a invitat nici la nuntă
Cancan.ro
Cazul șoferului „prins” cu aproape 700 km/h de un radar din Belgia. Amenda, contestată în instanță
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Bănică, mai incitantă ca niciodată! Vedeta face senzație în costume de baie
Ce se întâmplă, doctore?
EXCLUSIV – DOCUMENTE | România, bună de plată cu 340 de milioane de lei, după ce Compania de Drumuri a pierdut un arbitraj cu italienii de la Pizzarotti pe Lotul 1 al Autostrăzii Sebeș – Turda
Economedia
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Râzi cu lacrimi
Ce pățești dacă mănânci un singur ou pe zi?
Descopera.ro
Gestul NEAȘTEPTAT făcut de tatăl lui Rareș Cojoc, după ce a aflat că fiul său divorțează de Andreea Popescu. Abia acum s-a aflat!
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Event epic pentru jucătorii de World of Tanks
Go4Games
Pare incredibil, dar e adevărat: Un Opel Astra a fost înregistrat de radar cu 696 km/h! Șoferul, amendat cu 6.600 de euro
Promotor.ro