Antrenorul Rapidului îi face o promisiune solemnă lui Dan Șucu, patronul său de la Rapid, în cazul în care va rămâne antrenorul echipei și în sezonul viitor.
Tehnicianul grupării giuleștene dezvăluie că în campionatul următor îl va debuta la prima echipă pe Andrei Șucu, adăugând că nu e vorba de „nepotism” în cazul de față, ci de valoarea arătată de puștiul de 16 ani la grupa lui la Elite.
Tehnicianul alb-vișiniilor s-a decis ce va face în cazul lui Andrei, băiatul patronului Dan Șucu, în cazul în care va rămâne pe banca echipei și în stagiunea următoare.
Antrenorul grupării de lângă Podul Grant anunță că îl va debuta pe fiul cel mic al patronului de la Mobexpert. Ține totuși să amintească că în acest caz nu este vorba de „nepotism”, ci de faptul că adolescentul face senzație la grupa lui la Elite și merită să primească această șansă.
Andrei Șucu joacă pe postul de mijlocaș ofensiv, iar la începutul acestui an a semnat primul său contract profesionist cu Rapid.
„Anul viitor îl voi debuta pe fiul domnului Șucu, dacă voi rămâne la Rapid. Are valoare, a crescut foarte mult. Întrebați și la grupele de vârstă! Se antrenează cu noi. Va juca. El e următorul under pe care îl voi debuta. Nu e niciun nepotism.
Se antrenează cu prima echipă și o face foarte bine. Este unul dintre jucătorii indispensabili la grupa lui la Elite și doresc să-l debutez, cum îmi doresc să mai debutez și alți 3-4 jucători din academie”, a declarat Șumudică, pentru fanatik.ro.
Marius Șumudică s-a lăudat la finalul remizei din Gruia, că a terminat meciul cu patru jucători Under21 și a dezvăluit că Rapid are viitorul asigurat. Astfel că, în sezonul viitor se gândește să aducă la echipa mare mai mulți jucători din academie, iar printre se numără și Andrei Șucu.
Băiatul patronului din Grant a jucat deja pentru echipa de seniori a Rapidului, în cantonamentul de iarnă din Dubai, atunci când a intrat în amicalul cu Al Hilal United, câștigat cu 13-0 de giuleșteni.
Mă bazez mult pe tehnică, postul pe care joc îmi cere să fiu tehnic cu mingea la picior. Fizicul meu, în afară de faptul că sunt destul de schilod, e bun, am înălțime bună. Am luat și 8 kg, dacă mai pun câteva kg de mușchi va fi o mare diferență între jucătorul de acum și cel de peste câteva luni – Andrei Șucu (Rapid TV)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER