Duminică, 23 august 2026, la conferința de presă de după meciul CFR – FCSB 1-0, din etapa 6 a Superligii, Marius Șumudică (55 de ani) i-a pomenit numele lui Gigi Becali (68).
Antrenorul echipei ardelene a ținut să vină cu o actualizare prin care să spună în ce relații se află cu patronul roș-albaștrilor.
CFR Cluj a obținut prima victorie de la revenirea lui Marius Șumudică pe banca tehnică, după ce în etapa 6 din Superliga a bătut-o pe FCSB la limită, scor 1-0 în Gruia.
Unicul gol de pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” a fost înscris de Andrei Cordea, în minutul 77, dintr-o lovitură de pedeapsă acordată la capătul unui henț comis de Joao Paulo.
Marius Șumudică a celebrat din plin victoria și i-a îndemnat pe suporterii din Gruia să scandeze alături de el. Pe de altă parte, fanii FCSB care s-au deplasat de la București l-au înjurat pe antrenorul în vârstă de 55 de ani, însă „Șumi” a spus că nu s-a supărat:
„M-au jignit iar suporterii lui FCSB, dar nu mă interesează. Eu le transmit celor de la FCSB toate cele bune”, a punctat Marius Șumudică, la conferința de presă de după meciul câștigat cu FCSB.
Ulterior, antrenorul CFR-ului i-a pomenit numele lui Gigi Becali, care aparent i-a redevenit prieten:
„Gigi Becali este prietenul meu. N-am negat niciodată. Îi doresc din suflet să facă o echipă bună pentru că merită. E un om care bagă foarte mulți bani în fotbal și merită. Niciodată nu o să-mi reneg prietenii, dar prietenia e prietenie și brânza e pe bani”, a completat Marius Șumudică.
Totuși, același Șumudică declara, în februarie 2025, următoarele: „Prieten e mult spus. Prietenii vorbesc aproape zi de zi. Nu am mai vorbit cu dânsul de aproape 7-8 luni de zile”, spunea Marius Șumudică despre Gigi Becali, pe vremea când se afla pe banca Rapidului.
Revenind la declarațiile lui Marius Șumudică din prezent, antrenorul i-a luat apărarea omologului de la Universitatea Cluj, Cristiano Bergodi, care a fost eliminat din cauza unui incident cu un suporter la meciul pierdut cu Dinamo, 1-2.
„Am fost jignit și la Arad. Am atras atenția și am mai spus că în scurt timp se vor întâmpla incidente care nu-și au locul. Ați văzut ce s-a întâmplat cu domnul Bergodi? Nu sunt avocatul domnului Bergodi, dar eu am semnalat că se vor întâmpla lucruri de genul acesta.
Poate eu am fost mai deștept și nu am reacționat după ce s-a întâmplat la Arad. Să te scuipe, să te înjure de familie, de copii, să arunce cu monezi în tine… e foarte greu și ca antrenor. La un moment dat, cedezi.
Nu sunt apărătorul lui, dar ceea ce a pățit domnul Bergodi… probabil e doar începutul. Vor mai fi incidente. Dacă firma de pază, FRF, LPF nu vor lua măsuri în acest sens, putem să ne așteptăm la incidente care nu trebuie să aibă loc într-un mediu de fair-play”, a mai punctat Marius Șumudică.