„Toate au o limită!”. Șumudică s-a săturat și e gata să demisioneze de la CFR Cluj

Cristian Hitruc
Marius Șumudică, antrenorul celor de la CFR Cluj. SURSĂ FOTO: Sportpictures

Marius Șumudică (55 de ani) s-a arătat extrem de dezamăgit de înfrângerea pe care CFR Cluj a suferit-o pe terenul celor de la UTA Arad, scor 1-0, și a declarat că este gata să demisioneze.

Experimentatul tehnician a precizat că va purta o discuție foarte serioasă în cursul acestei săptămâni și că va pleca de pe banca tehnică a ardelenilor în cazul în care există așteptări pe care el nu poate să le îndeplinească.

Marius Șumudică e gata să se despartă de CFR Cluj

CFR Cluj a cedat pe terenul celor de la UTA Arad, scor 1-0, într-o partidă disputată în etapa a 12-a din Superliga României, iar acest lucru nu a fost deloc pe placul lui Marius Șumudică.

Experimentatul tehnician a precizat că va purta discuții cu reprezentanții clubului și că va demisiona în cazul în care așteptările sunt prea mari, iar el nu le poate îndeplini. „Toate au o limită”, a transmis antrenorul ardelenilor, care s-a arătat extrem de dezamăgit de atitudinea pe care elevii lui au avut-o în timpul meciului de la Arad.

„Ăştia suntem în momentul de faţă şi trebuie să acceptăm ceea ce putem să facem. Dacă se vorbeşte de FCSB că arată de play-out, noi arătăm de baraj. De barajul pentru retrogradare. Este inadmisibil ce se întâmplă.

Toate au o limită. Şi ca să nu vă dau vreo bombă în direct sau ceva de genul ăsta, o să am o discuţie săptămâna asta foarte serioasă, fiindcă aşa ceva nu se poate. Toate au o limită!

Din punct de vedere al celor din conducere n-am ce să reproşez. Dar dacă aşteptările lor sunt altele decât eu le consider în momentul de faţă, atunci n-are rost să continuăm.

Nu vreau să le înşel aşteptările nici celor de aici sau suporterilor, fiindcă m-am evaluat şi mi-am dat seama în momentul de faţă unde ne aflăm. La noi este o situaţie foarte, foarte grea. Plecând de la omogenitate, plecând de la relaţii de joc, plecând de la adaptarea jucătorilor care au venit, unii au pierdut pregătirea”, a declarat Marius Șumudică, conform fanatik.ro.

CFR, în afara locurilor de play-off

După 12 etape disputate din acest sezon de Superliga României, CFR Cluj ocupă doar poziția a noua a clasamentului, cu 16 puncte acumulate. Până în prezent, echipa pregătită de Marius Șumudică a înregistrat cinci victorii, un rezultat de egalitate și șase înfrângeri.

În runda cu numărul 13, gruparea din Gruia va avea parte de o nouă misiune dificilă: va da piept, pe teren propriu, cu Dinamo București, liderul din competiția internă. „Câinii” au parte de un sezon foarte bun și au acumulat 29 de puncte în 12 etape, înregistrând o singură înfrângere, nouă victorii și două rezultate de egalitate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]