Marius Șumudică a vorbit, la finalul meciului Rapid – Universitatea Craiova 1-0, despre situația lui Claudiu Petrila, care s-a accidentat la antrenamentul de vineri
Echipa de lângă Podul Grant a reușit să se impună în fața oltenilor și s-a „înfipt” și mai bine în zona de play-off, unde reușise să ajungă după succesul cu Poli Iași din runda precedentă. Din păcate, însă, prețul plătit pentru succesul obținut în fața Universității Craiova a fost mare. Hromada s-a accidentat și a ieșit pe targă de pe teren, fiind incertă în acest moment situația sa.
Claudiu Petrila, în schimb, urmează să meargă la celebrul vraci al fotbaliștilor, Marijana, care i-a promis antrenorului „alb-vișiniilor” că fostul fotbalist al lui CFR Cluj va fi apt de joc încă de la mijlocul săptămânii viitoare.
Claudiu Petrila urmează să plece în Serbia în cursul zilei de duminică, iar convingerea lui Marius Șumudică este că elevul său va reveni refăcut complet în numai câteva zile.
În schimb, antrenorul nu era la fel de optimist în ceea ce îl privește pe Hromada, scos pe targă în timpul meciului cu Universitatea Craiova.
„Sper să-i am apți cât mai repede. Petrila pleacă mâine la Marijana. Am trimis jucători la ea din 2007… Mi-a promis că miercuri va fi apt.
Hromada vom vedea, era un pic tumefiat, dar sper să nu fie vreo fractură de maxilar.
(n.r. a fost pus să vorbească despre golul lui Dobre) Sunt buni toți jucătorii de la Rapid, vă mulțumesc”, a declarat Marius Șumudică, la DigiSport.
În următoarea etapă de campionat, Rapid va evolua, pe 1 februarie, pe terenul liderului U Cluj, care în această rundă a remizat pe terenul lui Dinamo, 0-0. De cealaltă parte, Universitatea Craiova evoluează acasă cu Poli Iași, formație aflată în derivă, joc programat pe 2 februarie.